idiot definitie

13 definiții pentru idiot

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale ființelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj. Care suferă de debilitate mintală, care este lipsit total de inteligență. ◊ Fig. Mînia lui... idioată era atît de ridiculă. DELAVRANCEA, S. 126. ◊ (Substantivat) Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot. A! ce nenorocire! ce mare idiot! ALEXANDRESCU, P. 89. – Pronunțat: -di-ot.
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiót adj. m., s. m. (sil. -di-ot), pl. idióți; f. sg. idioátă, pl. idioáte
IDIÓT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)
IDIÓT, -OÁTĂ adj., s.m. și f. (Om) lipsit complet de inteligență; tâmpit. [Pron. -di-ot. / < fr. idiot, lat. idiota, gr. idiotes].
IDIÓT, -OÁTĂ adj., s. m. f. (om) lipsit complet de inteligență; cretin. (< fr. idiot, lat. idiota)
idiót (idioátă), adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot. – Der. idioție, s. f. (debilitate mintală maximă); idioțenie, s. f. (idioțenie; tîmpenie); idiotism, s. n., din fr., și înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. și s. n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.
IDIÓT ~oátă (~óți, ~oáte) și substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioție; cu capacități mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmpit; stupid; nerod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot
idiot a. și m. lipsit de minte, stupid. [La Greci, idiot desemna pe omul din popor (în opozițiune cu omul public și cu magistratul), de unde cel lipsit de învățătură sau și a cărui minte nu s’a desvoltat].
*idiót, -oátă adj. și s. (fr. idiot, lat. idióta, idiot, d. vgr. idiótes, care n’are educațiune liberă, neînvățat, necercat în lume, prost). Prost, stupid: om idiot, casă de construcțiune idioată. Adv. A vorbi idiot.
IDIOT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tîmpit, (rar) tîmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tîmpit. (O glumă ~.)

idiot dex

Intrare: idiot (adj.)
idiot adjectiv
  • silabisire: -di-ot
Intrare: idiot (s.m.)
idiot substantiv masculin
  • silabisire: -di-ot