idioțenie definitie

9 definiții pentru idioțenie

IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – Idiot + suf. -enie.
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie.
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. Atitudine, faptă sau vorbă de idiot, de om prost; neghiobie, nerozie. - Pronunțat: -di-o-.
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțénie s. f. (sil. -di-o-, -ni-e), art. idioțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. idioțéniei; pl. idioțénii, art. idioțéniile (sil. -ni-i-)
IDIOȚÉNIE s. 1. v. idioție. 2. v. prostie.
IDIOȚÉNIE ~i f. 1) Caracter idiot; lipsă de inteligență; cretinism; tâmpenie; imbecilitate. 2) Faptă sau vorbă de om idiot; cretinism; neghiobie; stupiditate; imbecilitate. [G.-D. idioțeniei] / idiot + suf. ~enie
*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce’nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.
IDIOȚENIE s. 1. (MED.) cretinism, idioție, imbecilitate, tîmpeală, tîmpenie, (rar) tîmpie, tîmpime. 2. dobitocie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)

idioțenie dex

Intrare: idioțenie
idioțenie substantiv feminin
  • silabisire: -di-o-, -ni-e