ictus definitie

10 definiții pentru ictus

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de căderea corpului; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
íctus s. n., pl. íctusuri
íctus s. n., pl. íctusuri
ÍCTUS s. (MED.) 1. șoc. 2. ictus apoplectic v. apoplexie.
ÍCTUS s.n. 1. (Metr.) Bătaie care marchează silaba accentuată. 2. (Muz.) Note foarte accentuate aflate în primele măsuri. 3. (Med.) Atac morbid subit; șoc. [Pl. -usuri, (s.m.) -uși. / < fr., lat. ictus].
ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; șoc. (< fr., lat. ictus)
ÍCTUS ~uri n. 1) (în versificația antică) Pronunțare intensificată a silabei accentuate. 2) muz. Notă puternic accentuată aflată în primele măsuri. 3) med. Tulburare puternică a organismului, cauzată de acțiunea unor factori externi; șoc. /<lat., fr. ictus
ICTUS s. (MED.) 1. șoc. 2. ictus apoplectic = apoplexie, (pop.) atac, dambla, (înv. și reg.) cataroi, (reg.) șlag, (prin Transilv.) gută.
ictus (cuv. lat. „lovitură”) 1. (în prozodie*) Accent* care cade pe una din componentele piciorului (1) metric. 2. (în cântare greg.*) Conform teoriei călugărului benedictin André Mocquereau (1849-1930) de la mânăstirea Solesmes* (Franța), i. este un accent teoretic cu ajutorul căruia melodia este segmentată în celule metrice de câte 2 și 3 sunete. I. servește doar la orientarea interpretului și nu corespunde nici unei accentuări reale. 3. Accent (III, 5) ce marchează culminația într-o frază*.

ictus dex

Intrare: ictus
ictus 2 pl. -i substantiv masculin
ictus 1 pl. -uri substantiv neutru