icos definitie

9 definiții pentru icos

ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei. [Acc. și: icós. – Pl. și: icoase] – Din ngr. íkos.
ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei [Acc. și: icós, pl. icoase] – Din ngr. íkos
ícos/icós s. n., pl. ícose/icoáse
ícos s. n., pl. icoáse
ícos (icoáse), s. n. – Cîntare bisericească, în ritm de imn. Ngr. οἶϰος, în parte prin intermediul sl. ikosŭ. Sec. XVIII.
ícos n., pl. e, ca ifos, ifose (vsl. ikosŭ, d. mgr. ikos, vgr. oîkos). Un fel de cîntec bisericesc care se cîntă după condac. Carte care cuprinde asemenea cîntece. – Și icós, pl. icoase (Sămăn. IV, 415).
icos (< gr. οῖϰος [oikos], „casă”, „cameră”. Influență din lb. ebr., unde „casă” însemna și „poezie”, „cântare”; cf. it. stanza), una dintre strofele condacului* sau canonului (2), ce descrie caracterul sărbătorii mai pe larg decât condacul – fiind una dintre cele două strofe rămase în acesta – și se găsește în cărțile de cult intercalat printre catisme*, la sfârșitul odei (3) a șasea între condac și sinaxar* și, uneori, după oda a treia. Cel mai mare număr de i. se află în imnul acatist*.
ICOS-, v. ICOSI-.~andrie (v. -andrie), s. f., grup de plante cu flori hermafrodite, avînd peste 20 de stamine inserate pe caliciu; ~andru (v. -andru), adj., cu 20 de stamine.
ícos s. n. Imn bisericesc care se cântă la utrenie, asemănător cu condacul, dar mai dezvoltat, compus pentru prima dată de Roman Melodul în sec. 5 d. Hr. [Acc. și: icós] – Din sl. ikosŭ (< gr. oikos).

icos dex

Intrare: icos (pl. icoase)
icos pl. icoase substantiv neutru
Intrare: icos (pl. icose)
icos pl. icose
Intrare: icos (pref.)
icos pref.