iconografie definitie

11 definiții pentru iconografie

ICONOGRAFÍE, (3) iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în arta plastică; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor legate de o anumită temă, perioadă, problemă, localitate etc. 3. Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.
ICONOGRAFÍE, iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. ♦ Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.
ICONOGRAFÍE, iconografii, s. f. Disciplină care studiază temele și subiectele realizate în pictură, în sculptură și în celelalte arte plastice. ♦ Studiu care descrie și reproduce opere de artă plastică cu o anumită tematică. Odobescu a scris o monografie cu titlul «Iconografia lui Traian». ♦ Colecție de portrete ale oamenilor iluștri.
iconografíe (-no-gra-) s. f., art. iconografía, g.-d. art. iconografíei; (colecții) pl. iconografíi, art. iconografíile
iconografíe s. f., pl. iconografíi
ICONOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de artă plastică cu o anumită tematică. ♦ Colecție de imagini, de reprezentări referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epocă, o temă etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o lucrare (științifică). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].
ICONOGRAFÍE s. f. 1. disciplină care studiază operele realizate în diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumită temă, epocă, problemă etc. ◊ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o carte. (< fr. iconographie)
ICONOGRAFÍE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epocă. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie
iconografie f. descrierea icoanelor bisericești.
*iconografíe f. (vgr. eikonographia). Știința imaginilor produse de pictură, sculptură și alte arte plastice. Lucrare (carte) care conține portrete celebre: Visconti a stabilit o bogată iconografie romană.
ICONO- „imagine, aparență, portret, figură”. ◊ gr. eikon, onos „figură, imagine, portret” > fr. icono-, it. id., engl. id., germ. ikono- > rom. icono-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., adversar al cultului icoanelor; ~dul (v. -dul), s. m. și f., adept al cultului icoanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în iconografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a icoanelor; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care se închină la icoane; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în iconologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., necesare artiștilor plastici; ~metrie (v. -metrie1), s. f., tehnică a măsurării elementelor și proporțiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepția ce stă la baza construcției ideative și plastice a acesteia; ~metru (v. -metru1), s. n., 1. Instrument folosit pentru măsurarea asimetriei retiniene între cei doi ochi. 2. Vizor utilizat la reglarea aparatului de fotografiat; ~scop (v. -scop), s. n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; ~strof (v. -strof), s. n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; ~tip (v. -tip), s. n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie.

iconografie dex

Intrare: iconografie
iconografie substantiv feminin