iconoclasm definitie

9 definiții pentru iconoclasm

ICONOCLÁSM s. n. Curent religios apărut sub influența islamului, dar și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Hristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, motivând că în acest fel se revenea la idolatrie. – Din fr. iconoclasme.
ICONOCLÁSM s. n. Mișcare socială, politică și religioasă din sec. VIII-IX, în Imperiul Bizantin, care, sub forma luptei împotriva cultului icoanelor, a fost îndreptată împotriva aristocrației laice și ecleziastice. – Din fr. iconoclasme.
iconoclásm (-no-clasm) s. n.
iconoclásm s. n. (sil. -clasm)
ICONOCLÁSM s.n. Mișcare social-politică și religioasă a nobilimii militare și a maselor populare din Imperiul bizantin împotriva aristocrației laice și ecleziastice, care a luat forma luptei împotriva cultului icoanelor. [< fr. iconoclasme]
ICONOCLÁSM s. n. mișcare social-politică și religioasă a nobilimii militare și a maselor populare din Imperiul Bizantin, care a luat forma luptei împotriva cultului icoanelor. (< fr. iconoclasme)
ICONOCLÁSM n. (în Imperiul Bizantin) Mișcare socială, politică și religioasă din sec. VIII-IX, îndreptată împotriva aristocrației laice și ecleziastice, sub forma luptei contra cultului icoanelor. [Sil. -no-clasm] /<fr. iconoclasme
ICONOCLÁSM (< fr. {i}) s. n. 1. (În sec. 8-9, în Imp. Bizantin) Curent religios apărut sub influența islamului, dar și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Hristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, sub motiv că în acest fel se revenea la forme de idolatrie. I. a fost îmbrățișat de unii împărați bizantini (criza s-a declanșat în timpul lui Leon III Isaurianul), care i-au persecutat pe partizanii cultului icoanelor (iconoduli). Cultul icoanelor a fost definitiv restabilit în 843. 2. (În 1566, în Țările de Jos) Mișcare populară protestatară împotriva unor ritualuri ale Bisericii catolice; a marcat începutul Revoluției din Țările de Jos.
iconoclásm s. n. Mișcare religioasă eretică din Imperiul bizantin din sec. 8 d. Hr., care, sub influența religiei islamice, urmărea eliminarea cultului icoanelor cu sprijinul împăratului Leon III Isaurul, erezie condamnată de Sinodul VII ecumenic (al doilea de la Niceea) din anul 787, convocat de împărăteasa Irina (780-790); erezia apare mai târziu la husiți și la albigenzi. – Din fr. iconoclasme.

iconoclasm dex

Intrare: iconoclasm
iconoclasm substantiv neutru
  • silabisire: -clasm