ic definitie

13 definiții pentru ic

IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).
IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).
IC, icuri, s. n. (Regional) Pană (de despicat lemne).
ic s. n., pl. ícuri
IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)
-ÍC, -Ă suf. 1. „referitor la...”, „propriu...”. 2. (chim.) „oxacid; sare metalică”. 3. „de forma”, „cu aspect”. (< fr. -ique, engl. -ic, germ. -isch, cf. lat. -icus)
ic (ícuri), s. n. – Pană de despicat lemne. Mag. ik (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). – Der. icui, vb. (a pune o pană, a înțepeni).
IC ~uri n. reg. Pană pentru despicat lemne sau pentru a fixa unele piese sau elemente de construcție. /<ung. ik
ic n. Tr. pană de despicat lemne. [Ung. IK].
ic n., pl. urĭ (ung. ik și ek). Trans. Pană (de despicat lemnu). V. ichĭ.
IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)
ic, icuri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar, 1980: 108). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. ik (lit. ék) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
ic, -uri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar 1980: 108). – Din magh. ik, germ. Zwickel.

ic dex

Intrare: ic
ic substantiv neutru