ibric definitie

9 definiții pentru ibric

IBRÍC, ibrice, s. n. Vas cilindric, de metal, cu cioc și cu coadă lungă, care servește îndeosebi la fiert cafeaua, ceaiul etc. ♦ Vas de metal sau de pământ în formă de urcior, uneori ornamentat, în care se ține apa. – Din tc. ibrīk.
IBRÍC, ibrice, s. n. Vas cilindric, de metal, cu cioc și cu coadă lungă, care servește îndeosebi la fiert cafeaua, ceaiul etc. ♦ Vas de metal sau de pământ în formă de urcior, uneori ornamentat, în care se ține apa. – Din tc. ibrik.
IBRÍC, ibrice, s. n. 1. Vas de metal de formă cilindrică cu un cioc la vîrf și cu o coadă lungă, care servește pentru fiert cafea, ceai etc. Toată ziua păzea pe vatră ibricul cu cafea. GALACTION, O. I 126. Scena se repeta mereu aceeași, cu aceleași femei sau altele ce veneau la început singure, cu ibricul de cafea, iar mai apoi, însoțite de bărbați. ARDELEANU, D. 27. Safta... caută un ibric, ia surcelele uscate de după sobă și aprinde focul. DUNĂREANU, CH. 106. 2. Vas de metal sau de pămînt cu toartă, în forma unui urcior, în care se ține apa. Zări o cișmea de marmură la un colț de uliță. Cîțiva copii desculți și cu capetele goale... stăteau cu ibrice și căni de aramă, așteptînd rînd. SADOVEANU, Z. C. 290. Un lighean de lut cu ibric, pentru spalat, în mijlocul odăii. CREANGĂ, A. 134. Domnul Ștefan se scula, Apă de spălat cerea. Ea ibricul îl lua... Lighean dinainte-i punea. PĂSCULESCU, L. P. 235.
ibríc (i-bric) s. n., pl. ibríce
ibríc s. n. (sil. -bric), pl. ibríce
ibríc (ibríce), s. n. – Vas cilindric cu coadă lungă. – Mr., megl. ibric. Tc. ibrik (Roesler 593; Șeineanu, II, 222; Lokotsch 894), cf. ngr. ἰμπρίϰι, alb. brik, bg., sb. ibrik. – Der. ibrictar, s. m. (înv., slujbaș la curte care dădea domnitorului ibricul), din tc. ibriktar.
IBRÍC ~ce n. 1) Vas de metal, cu coadă lungă și cu cioc, folosit, îndeosebi, pentru a fierbe cafeaua. 2) Vas de metal sau de lut asemănător cu un urcior, în care se ține apă. [Sil. i-bric] /<turc. ibrik
ibric n. vas de apă cu gâtul lung recurbat: un ibric și un lighean de argint BĂLC. [Turc. IBRIK].
ibríc n., pl. e (turc. ar. ibrik, de unde și ngr. briki, bg. ibrík, pol. imbryk). Vas de metal (2-3 litri) de turnat apă cînd te spelĭ în lighean (azĭ înlocuit de cana smălțuită saŭ de porțelan). Vas de alamă saŭ de tinichea (cel mult ½ litru) cu coadă lungă de făcut cafea ș. a.: pune ibricu (adică: de cafea la foc!).

ibric dex

Intrare: ibric
ibric substantiv neutru
  • silabisire: -bric