IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec.

IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec.

IÁZMĂ, iezme, s. f. (În superstiții; adesea folosit în literatură) Arătare foarte urîtă și rea, produs al fanteziei. V. stafie, strigoi, nălucă. Îngrozită a scăpat cuțitul Sîngeros și a tulit-o iazma Lumii vechi, turbată de mînie. BENIUC, V. 41. Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iazme, Ce sînt a iadurilor oaste. MACEDONSKI, O. I 121. ◊ Fig. Iazma neîncrederii o urmărea pretutindeni. ODOBESCU, S. I 171. ♦ Fig. Persoană cu o înfățișare respingătoare (din cauza slăbiciunii, a urîțeniei etc.). Dar stăi că vine încă unul... E cel mai oribil dintre toți! E iazmă spăimîntătoare. GALACTION, O. I 244. Sta ghemuită ca o momîie în fundul patului... Și să fi dat mult să nu o vezi... o iazmă. M. I. CARAGIALE, C. 128.

iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme

iázmă s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme

IÁZMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

iazmă f. 1. (Banat) aghiasmă; 2. monstru: iazma ce a născut păcatul AL.; 3. nălucă, vedenie urîcioasă: a slăbit ca o iazmă; 4. fig. iazma neîncrederii o urmăria pretutindeni OD.; 5. femeie foarte slabă, numai oase și piele. [Aiasma, sau apa sfințită e întrebuințată ca prezervativ împotriva duhurilor rele, de unde sensul de fantomă].

agheázmă (est) și aĭazmă (vest) f., pl. ezme, ca mirezme (ngr. și vgr. agiasma, d. agiázo, sfințesc, ágios, sfînt; vsl. rus. agiazma, bg. agiĭazma și aĭazma; turc. aĭazma, fîntînă miraculoasă. V. hagiŭ). Apă sfințită de preut. Fig. Iron. Rachiu saŭ vin: bețivu cu agheazma de dimineață. În Ban. ĭazmă.

1) ĭázmă, V. agheazmă.

2) ĭázmă f., pl. ĭezme (probabil, vsl. bg. ĭazva, rană, decĭ „boală, dihanie”, ca smidă 2 din *svidă). Vest. Nălucă, vedenie, strigoĭ, stahie. Fig. Gînd care inspiră frică: ĭazma neîncrederiĭ (Od.). Ființă foarte slabă și urîtă (o femeĭe, un cal): cine e ĭazma asta? V. dihanie, monstru, schimă.

iazmă s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

IÁZMĂ s. f. (În mitologia populară românească) Termen generic pentru o categorie de demoni feminini (sau zâne rele), care patronează bolile și aduc în lume numeroase variante ale morții. Reprezentată, de obicei, ca o bătrână sinistră, cu rânjet înspăimântător și respirație glacială.