IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ.

IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor sau folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ.

IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea sau abaterea unui curs de apă ori a unei părți a acestuia. Aici, dinapoia palatului, era o grădină împrejmuită... Iaz cu pereții și fundul tot din piatră lucioasă, cu apă limpede și cu pești aurii. PAS, L. I 87. Nopțile erau luminoase; iazurile întinse scînteiau în tăcerea măreață. SADOVEANU, O. I 129. Pe luciul vînăt al iazului, spre țărm, alergau valuri mărunte. C. PETRESCU, S. 28. Iaz glodos, cu broaște multe. ȘEZ. I 177. ◊ Expr. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă, a vinde pielea ursului din pădure. ♦ Lac mic natural format în lungul albiei unui rîu, prin adunarea apei într-o adîncitură de teren. 2. Canal descoperit, abătut dintr-o apă curgătoare, prin care se aduce apă la o moară, la un joagăr, la o fabrică etc. 3. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri o apă din cursul ei sau pentru a îngrădi un eleșteu. V. dig, val. O s-auzi ca-n vis cum apa Pe sub iaz se mai frămîntă Și privighetori ce cîntă Dincolo de rîu. COȘBUC, P. I 316. Trece o babă bătrînă pe iazul pescuinei (= heleșteului) pășind cîtinel. SBIERA, P. 118.

iaz s. n., pl. iázuri

iaz s. n., pl. iázuri

IAZ s. 1. heleșteu, (reg.) râmnic, (înv.) pescuină. (~ cu mult pește.) 2. (reg.) ierugă. (~ la moară.)

IAZ s. v. stavilă, stăvilar, zăgaz.

iáz (iázuri), s. n. – 1. Zăgaz. – 2. Lac artificial. – 3. Canal, șanț de irigație. Sl. jazŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 145; Conev 82), cf. bg., sb., cr., pol. jaz, rus. jez. – Der. iazer (var. (i)ezer), s. n. (lac artificial), din sl. (bg., sb., cr., ceh.) jezero; iezi (var. iezeri, iezări), vb. (a stăvili apa prin diguri, a zăgădui; a săpa șanțuri; a inunda); iezitură, s. f. (dig; lac artificial). Cf. Bărbulescu, Iazer și iezer, Arhiva, XXXII, 1-26.

IAZ ~uri n. Apă stătătoare adunată într-o adâncitură naturală sau artificială, stăvilită de un dig și folosită în diferite scopuri (pentru creșterea peștelui, pentru irigație etc.). [Monosilabic] /<sl. jazu

iaz n. 1. canal derivat din un curs de apă pentru a-l conduce la o moară ori fabrică; 2. Mold. Tr. zăgaz. [Slav. ĬAZŬ, canal].

ĭaz n., pl. urĭ (vsl. ĭazŭ, zăgaz). Mold. Trans. Vechĭ. Zăgaz, ĭezitură. Azĭ peste tot. Heleșteŭ, rîmnic, lac făcut p. piscicultură. V. ĭezer.

IAZ s. 1. heleșteu, (reg.) rîmnic, (înv.) pescuină. (~ cu mult pește.) 2. (reg.) ierugă. (~ la moară.)

iaz s. v. STAVILĂ. STĂVILAR. ZĂGAZ.

iáz, iazuri, s.n. – Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară; zăgaz. – Din sl. jazǔ „canal” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

iáz, -uri, s.n. – Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară; zăgaz. – Din sl. jazǔ.

Iaz, -a v. Aiaz.

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită.