IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș.

IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș.

IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Dispozitiv, în formă de clește sau de laț, cu care se strînge buza superioară a animalelor mari cînd sînt supuse unor operații dureroase.

iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele

iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále

IAVAȘÁ ~le f. Unealtă (în formă de clește sau de laț) cu care se prinde buza de sus sau urechea unui animal mare, pentru a-l stăpâni în timpul efectuării unei operații dureroase (marcat, potcovit etc.). [Art. iavașaua] /<turc. yavaș

iavașà f. 1. clește de apucat nasul calului când se potcovește; 2. fig. păcălit, ținut în frâu: acum ești cu iavașaua de nas ISP. [Turc. YAVAŠA]; 3. ochelari: puneți iavașaua și citește.

ĭabașá și ĭavașá f. (turc. ĭavašá). Un fel de clește de apucat nasu cailor care nu staŭ liniștițĭ la potcovit (fr. morailles). Fig. A prinde pe cineva cu ĭabașaŭa de nas, a-ĭ pune cinghelu’n nas, a-l face să se miște cum vreĭ tu.

ĭavașá, V. ĭabașa.