IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak.

IETÁC s. n. v. iatac.

IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak.

IETÁC s. n. v. iatac.

IATÁC, iatacuri și iatace, s. n. 1. Odaie (mică) de culcare; dormitor. O rază de soare fulgeră dintr-o dată pe geamuri, printre perdele, și lumină iatacul. SADOVEANU, O. IV 238. În iatacul străin mie, celui rătăcit prin lume, două fetițe se jucau acum pe covor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 66. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Și-n iatac că mi-și găsea Leagănul copilului. TEODORESCU, P. P. 535. 2. (Învechit) Pat. Turcii... Drept la murg Se repezea... Un iatac Pe el lega De stâpîn L-apropia Și-n iatac Frumos punea Tot pe Bîcul adormit. TEODORESCU, P. P. 607. – Variante: etác (NEGRUZZI, S. I 227), ietác (SBIERA, P. 43) s. n.

IETÁC s. n. v. iatac.

iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri

iatác s. n., pl. iatácuri

IATÁC s. v. cameră de culcare, dormitor, pat.

iatác (iatácuri), s. n. – 1. (Înv.) Pat. – 2. Dormitor, budoar. – 3. (Înv.) Persoană care ascunde tîlhari. – Var. ietac. – Mr. γiatache. Tc. yatak „pat” și „tăinuitor de tîlhari” (Roesler 592; Șeineanu, II, 220; Lokotsch 995; Ronzevalle 173), cf. ngr. γιατάϰι, bg. jatak.

IATÁC ~uri n. Cameră mică de dormit; dormitor. /<turc. yatak.

iatác, iatácuri, s.n. 1. (reg.) cameră mică de culcare; budoar, dormitor. 2. (înv.) pat. 3. (înv.) gazdă de hoți. 4. (reg.) unealtă de plugărie pentru cărat paie.

iatac n. cameră de culcare și înfundătura camerei spre a pune patul (Mold. etac): eram la ușa iatacului domnesc GHICA. [Turc. YATAK].

ĭatác n., pl. e și urĭ (turc. ĭatak; ngr. gĭatáki, bg. sîrb. ĭatak). Cameră de culcare. – În est ĭetac.

ĭetác, V. ĭatac.

iatac s. v. CAMERĂ DE CULCARE. DORMITOR. PAT.