IARTAGÁN s. n. v. iatagan.

IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan.

IARTAGÁN s. n. v. iatagan.

IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán, -e s. n.] – Din tc. yatağan.

IARTAGÁN s. n. v. iatagan.

IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie scurtă încovoiată, cu două tăișuri, pe care o foloseau turcii la atac. Într-un colț la o portiță era liniște, și acolo sta de strajă un oștean bătrîn, cu două iatagane încrucișate în seleaf. SADOVEANU, F. J. 668. Și-i fulgeră-n cap ochii și-n mînă iataganul. COȘBUC, P. I 53. Venea tot iuruș, cu iataganul în dinți. GHICA, S. 16. – Variantă: iartagán (ALECSANDRI, T. 227, SEVASTOS, C. 276, ȘEZ. VI 151) s. n.

iatagán s. n., pl. iatagáne

iatagán s. n., pl. iatagáne

iatagán (iatagáne), s. n. – Sabie turcească cu lama curbă, cu două tăișuri. – Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatăgane. Tc. yatagan (Roesler 593; Șeineanu, II, 221; Lokotsch 944), cf. ngr. γιαταγάνι, alb., bg. jatagan.

IATAGÁN ~e n. înv. Sabie turcească de lungime medie, cu lamă lată, curbată și cu două tăișuri. /<turc. yatagan

iatagan n. sabie încovoiată turcească cu două tăișuri: iatagane de Horasan OD. [Turc. YATAGAN].

ĭartagán, V. ĭatagan.

ĭatagán n., pl. e (turc. ĭataghan, de unde și ngr. gĭatagáni, bg. sîrb. ĭatagan, ung. jatagány). Un fel de sabie turcească încovoĭată și lată la capăt. – În est și ĭartagan.