iarnă definitie

23 definiții pentru iarnă

IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros care urmează după toamnă și precede primăvara, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp cuprins între solstițiul din preajma lui 22 decembrie și echinocțiul din preajma lui 21 martie. Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, cîmp de cristal, iaz de oglindă. GÎRLEANU, L. 18. E iarnă, cum e dînsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort. COȘBUC, P. II 185. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. (Alegoric) Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, O. 168. ◊ Fig. Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vînt, Tu-n iernile vieții ești zi de primăvară. COȘBUC, P. I 159. ♦ (Adverbial, în forma iarna) În timpul iernii, în cursul iernii. Iarna, de gerul cel amarnic trăsnea grinda în odaie, crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41. Umblă vara desculță Și iarna cu opincuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Loc. adv. La iarnă = cînd va veni iarna sau în timpul iernii viitoare. Ba s-a-nsura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. De cu iarnă = fiind încă iarnă. Macul se seamănă cît se poate mai de cu iarnă. Astă-iarnă = iarna trecută. E dus de astă-iarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. Iarna asta = iarna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) iarna trecută sau viitoare. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care apare iarna, care se practică iarna. Haine de iarnă. Sport de iarnă. 2. Fig. (Socotind iarna anotimpul cel mai greu al anului) An. Port în spate 80 de ierni. – Pl. și: ierne (NEGRUZZI, S. I 245).
ástă-iárnă (iarna trecută) adv.
*iárna adv.
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
!sturz-de-iárnă (pasăre) s. m., pl. sturzi-de-iárnă
ástă-iárnă adv.
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
sturz de iárnă s. m. + prep. + s. f.
IÁRNĂ s. sezonul alb.
STURZ DE IÁRNĂ s. v. cocoșar.
Iarna ≠ vara
iárnă (iérni) s. f. – Anotimpul cel mai friguros, între toamnă și primăvară. Mr. iar(n)ă, megl. iarnă, istr. iǫrnę. Lat. (tempora) hiberna (Diez, I, 239; Pușcariu 758; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 800; REW 4126; DAR), cf. it. (in)verno, fr. hiver, sp. invierno, port. inverno. Pl. ierne e înv. Der. ierna, vb. (a petrece iarna; a fi iarnă; a paște vitele în timpul iernii), care poate de asemenea reprezenta direct lat. hibernāre, cf. mr. arnedz (Pușcariu 768; DAR); iernător, adj. (care iernează); iernat, s. n. (faptul de a ierna); iernăreț, adj. (de iarnă); iernos, adj. (de iarnă); iernatic, adj. (de iarnă); iernoșa, vb. refl. (a se apropia iarna); înierna, vb. (a ierna; a începe să se facă frig); desierna, vb. (a se apropia primăvara).
IÁRNA adv. În timpul iernii; pe timp de iarnă. /<lat. hibernum
IÁRNĂ ierni f. Anotimpul cel mai friguros al anului care urmează după toamnă și cuprinde lunile decembrie, ianuarie și ferbuarie. ◊ Astă-~ iarna trecută. La ~ în timpul iernii viitoare. De ~ a) necesar pentru iarnă; b) care are loc în acest anotimp. De cu ~ încă din timpul iernii. Iarna n-o mănâncă lupii iarna nu trece fără geruri și viscole. [G.-D. iernii] /<lat. hibernum
iarnă f. anotimpul cel mai rece, începe la 22 Decemvrie și sfârșește la 22 Martie; fig. iarna bătrâneții AL. [Lat. (TEMPORA) HIBERNA].
Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).
ĭárnă f., pl. ĭernĭ, vechĭ ĭerne (lat. hibernum [tempus, timpu] de ĭarnă, hiberna [tempora, timpurile] de ĭarnă, din care s’a făcut ĭarnă; it. [in]verno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno. V. ibern). Anotimpu cel maĭ rece (21 Dec. – 21 Martie): ĭerne grele (Let. I, 206). Ĭarna vĭețiĭ, bătrîneța. La ĭarnă, la ĭarna viitoare. Adv. Ĭarna, în timpu ĭerniĭ.
ástă-iárnă adv.
sturz de iarnă s. v. COCOȘAR.
iárnă nucleáră sint. s. ◊ „Explozia focoaselor nucleare ar duce la instalarea unei «ierni nucleare», caracterizată printr-un frig polar și întuneric, care nu ar permite supraviețuirea recoltelor și a civilizației.” Sc. 24 I 84 p. 7; v. și ecosistem
HIPPEASTRUM Herb., CRIN DE IARNĂ, AMARILIS, fam. Amaryllidaceae. Gen cunoscut mai mult sub numele de Amarillys L., este originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii, cca 70 specii erbacee, bulboase. Tulpină florală fistuloasă, cilindrică; poartă flori mari, pedunculate, cîte 2 sau mai multe dispuse în umbelă, rar solitare, asemănătoare cu cele de crin. Colorate diferit, roz, roșu, alb, oranj, și chiar verde, fără coronulă, perigon infundibuliform sau campanulat, cu cilindrul foarte scurt sau puțin prelungit, cu lacinii inegale, îngustate la bază, uneori depărtate pînă la bază, spre vîrf erect-îndepărtate. Stamine intercalate neregulat la baza cilindrului, curbate sau erecte, deseori mai scurte decît perigonul, antere așezate cu spatele pe filament, stil cu stigmate liniare sau foarte scurte. Capsulă globuloasă sau ovată, cu semințe negre, plate. Frunze liniare, cărnoase, verzi-închis, lucioase (Pl. 39, fig. 229).

iarnă dex

Intrare: iarnă
iarnă 1 pl. -i substantiv feminin
iarnă 2 pl. -e substantiv feminin
Intrare: astă-iarnă
astă-iarnă adverb
ăst adjectiv
iarnă 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: sturz-de-iarnă
sturz-de-iarnă substantiv masculin