iarc, iárcuri, s.n. (reg.) șant mare de hotar. *IARC cf. adj. sl. іarъкъ „auster” și rus. яpкuŭ „luminos” I. 1. Iarca (Drag 98); ard. (Paș; Șchei I). 2. Iarco, B. (Ard II 123); Iarcu, ard. (Paș; DR II); cf. și srb. jarka „șanț”. 3. -a, Erca act. 4. Ercău (Paș). II. Cu suf. -cea, -ciu; 1. Iarcea scris și Ercea (Ind 13 – 16 B); Iercea t. (Mus). 2. Iarcin (Sur XX). 3. Iardul, pren., munt. (Drag 124); – jupan, 1439 (13 – 15 B 105; Div 66); – (Giur 245; Cat; 16 B II 34; 17 B I 109, III 142); – mold. (Sur IX); – zis și Erciul (Cat; 17 A II 17); -escu (Hur 128); Ierciu, ard., 1726 (Paș). 4. Iarciulov, Stan (Fior 67). 5. Cu aspirație: Herc/e Șt. (LB); -ești s., ard.; Herce și Herciu (Palia de la Orăștie). 6. Iarcîn boier munt. sec. al XIV -lea < tc. Erkîn. Iarc dex online | sinonim
Iarc definitie