iapă definitie

2 intrări

17 definiții pentru iapă

IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa.
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa.
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. Pe la toacă, vine săniuța sprintenă, cu Puica, iapa noastră cea blîndă. SADOVEANU, O. VII 331. Două iepe albe ca zăpada și iuți ca focul se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. Alergări de cai se fac pe tot anul... Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a face aluzie la ceva, a da de înțeles în mod indirect. Bate șaua să înțeleagă iapa. NEGRUZZI, S. I 251. 2. (La războiul de țesut țărănesc; de obicei la pl.) Fiecare din scîndurelele de sub război pe care țesătoarea pune picioarele, ca să schimbe ițele; tălpigă. Dă prea aspru cu suveica; apasă prea tare asupra iepelor. SLAVICI, N. I 55. Și e vina și din iepe, De e pînza toată țepe. ȘEZ. IX 187.
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
IÁPĂ s. 1. (ZOOL.) (pop. depr.) mărțână. 2. v. tălpig. 3. (TEHN.) (reg.) mâtcă, tânjală. (~ la joagăr.)
IÁPĂ s. v. ciocârlie, coarne, cobilă, schimbător.
iápă (iépe), s. f.1. Femela calului. – 2. Tălpig, la războiul de țesut. – 3. Suport pe care se trage plugul, cînd nu este folosit la arat. – 4.Grindă mică. – Mr., megl. iapă, istr. iope. Lat. equa (Pușcariu 755; Candrea-Dens., 795; REW 2883; DAR), cf. sard. ebba, prov. ego, cat., port. egua, sp. yegua. Pentru sensurile secundare, cf. cobilă. – Der. iepar, s. m. (paznic de iepe); iepilă, s. f. (manetă, levier); pare traducere a sl. kobila (Pușcariu, Dacor., VII, 468); iepesc, adj. (de iapă); iepaș, s. m. (poreclă dată de moldoveni soldaților polonezi ai lui Sobieski, care le furau caii), cf. Iorga, R. istorică, V, 266.
IÁPĂ iépe f. 1) Femelă a calului. ◊ A umbla ca mânzul după ~ v. MÂNZ. 2) Fiecare dintre pedalele unui război de țesut cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele; tălpig. [G.-D. iepei] /<lat. equa
iapă f. 1. femeiușca armăsarului; 2. pl. scândurelele pe cari țesătoarea pune picioarele ca să schimbe ițele; 3. Mold. ciocârlia plutei, [Lat. EQUA; pentru sensurile tehnice, v. cal].
ĭápă f., pl. ĭepe (lat. ĕqua, sard. ebba, npv. ego, vfr. iewe, cat. pg. egua, sp. yegua). Femela caluluĭ. A bate șaŭa să (orĭ ca să) priceapă ĭapa, a face aluziune la ceva ca să priceapă cineva. Pl. Pedalele războĭuluĭ de țesut (potnogĭ, tălpigĭ). Cele doŭă lemne încrucișate pe care se sprijină plugu cînd e tras pe drum (V. traglă).
ia s. v. CIOCÎRLIE. COARNE. COBILĂ. SCHIMBĂTOR.
IA s. 1. (ZOOL.) (pop. depr.) mărțînă. 2. (TEHN.) schimbător, tălpig, (reg.) călcător, măiuț, piciorog, potnog, scîndurea, tălpău, tălpel, tălpete, tălpiș, tălpiță. (~ la războiul de țesut.) 3. (TEHN.) (reg.) mîtcă, tînjală. (~ la joagăr.)
IAPĂ subst. 1. – Toader (17 A IV 456; Glos). 2. Iapeș (16 B IV 483); Iapăș (17 B IV 525). 3. Epanul și Epanca (Ard). 4. Iapă-rea, Ș., act. 5. Iapotă (Sd XVI); – Ivanco (17 A IV 104); variante; lapotî, mold., 1617, (RI XII 256); Epot/escul (ib); -ești s. (Isp II2) și Ipătești, care se confundă cu Ipate + -ești, azi Ipotești 3 sate. 6. Epu, Toli, ar. (Cara 34); Epă ar. (Fărș).
a da iapa în călăreală expr. (pop.) a împerechea o iapă cu un armăsar.
iápă, iepe s. f. (peior.) 1. femeie masivă. 2. prostituată.
unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.

iapă dex

Intrare: iapă
iapă substantiv feminin
Intrare: Iapă
Iapă