ian definitie

22 definiții pentru ian

en i vz ian
EN DÉTAIL loc. adj., loc. adv. (Care este) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. [Pr.: ãdetáĭ] – Loc. fr.
IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne).
IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne).
IAN interj. (Popular) 1. (Înaintea unei propoziții imperative) Ia (1). Ian să vă uitați numai la capul lui. SBIERA, P. 147. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii... – Ian zvîrle-l tu întăi. CREANGĂ, P. 56. Ian vezi, soro, ce minune! ALECSANDRI, P. A. 52. Ian ieși, mîndră, pînă-n drum! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 411. 2. Ia (2). Ian așa te vreu! NEGRUZZI, S. I 222. ◊ (Înaintea unei completive directe, atrage atenția asupra acesteia) Cînd, la urma tuturor, Ian, că venea-ncetișor... Dolca. ALECSANDRI, P. P. 55. Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. id. ib. 134.
en détáil (fr.) [pron. ãdetáǐ] (-tail) loc. adj., loc. adv.
en títre (fr.) [pron. ătítr] (ti-tre) loc. adj.
ian (pop.) interj.
ian interj.
IAN interj. v. iată, uite, vezi.
EN-/EM- pref. „în, înăuntru”. (< fr. en-, em-, cf. gr. en)
-IÁN2, -IÁNĂ, suf. „Referitor la...”, „propriu, specific (cuiva)”; „locuitor al, locuitoare a...”. (din fr. -ien, -ienne, cf. lat. -ianus)
ian! int. formă amplificată din ia! ian ascultă!
4) ĭa (bg. alb. ĭa), interj. de îndemnat orĭ de poruncit: ĭa să vedem ce e acolo ĭa du-te și vezĭ! Arată une-orĭ disprețu, saŭ ironia saŭ exagerarea: Cine-ĭ el? ĭa un prost! Tocmaĭ tu te-aĭ găsit să protestezi? Ĭa eŭ! Era și el ĭa un bĭet copil! Era ĭa atîtica de mic! Se întrebuințează la impus tăcere: Ĭa! Ce s’aude? Cine vine? – Îm nord ĭan (din ĭa-mĭ, ĭa îmĭ): ĭan dă-mĭ! Vechĭ și ĭanĭ și ĭane (d. ne, dativ). La Al. P. P. ĭan că, ĭacătă că. – Și ĭen (nord): ĭen ci vineŭ Tatariĭ, ĭacătă că veneaŭ Tătariĭ!
ĭan (nord), V. ĭa 4.
ian interj. v. IATĂ. UITE. VEZI.
ián, (ien), interj. – (reg.) Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi, 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea, 1906: 441). – Din ia + -ni (-ne) (DEX, MDA).
ián, (ien), interj. – Ia; hai, haida: „Ian scoală, stăpâne, scoală” (Papahagi 1925: 238); „Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea 1906: 441). – Ia + -ni.
IAN CIU v. Yang Zhu.
ROISSY-EN-FRANCE [ruas ẽ frãs], com. la NE de Paris (Val-d’Oise); 2.054 loc. (1989). Aici se găsește cel mai important aeroport francez (Charles de Gaulle) dat în folosință în 1974.
ROOSENDAAL [rósənda:] EN NISPEN, oraș în SSV Olandei, în apropiere de granița cu Belgia; 78,1 mii loc. (2003). Nod feroviar. Piață agricolă. Ind. constr. de mașini pentru ind. hârtiei, de prelucr. a tutunului și a lemnului (mobilă), electrotehnică (corpuri de iluminat), textilă, a ceramicii și alim. Reparații de material rulant feroviar. Fundat în 1268, o dată cu construirea unei biserici.
SAINT-GERMAIN-EN-LAYE [sẽ ʒemẽ ã lé], oraș în N Franței (Île-de-France), în conurbația pariziană, situat pe stg. fl. Sena, la marginea pădurii Saint-Germain (3.500 ha), la 18 km VNV de Paris; 39.9 mii loc. (1999). Stațiune climaterică estivală, locul favorit al parizienilor în timpul vacanțelor de vară. Muzeu de antichități naționale deschis în 1867. Parcuri și grădini din sec. 17, operă a lui A. Le Nôtre. Castel construit în timpul regelui Ludovic VI cel Gros (1108-1137), reconstruit în vremea regelui Carol V cel Înțelept (1364-1380) și refăcut în timpul lui Francisc I (1515-1547); ample renovări în sec. 18. Donjon în stil renascentist (sec. 14). Reședința Curții regale până în 1682. – Tratatul de pace de la ~, unul dintre tratatele de pace ale sistemului Versailles, semnat la 10 sept. 1919, între puterile învingătoare în Primul Război Mondial și Austria. Tratatul consfințea dezmembrarea Imp. Austro-Ungar, crearea statelor naționale Austria, Cehoslovacia și Ungaria și unirea unor părți din terit. fostului Imperiu cu România, Serbia, formând Regatul Sârbilor Croați și Slovenilor, Italia și Polonia.

ian dex

Intrare: ian
ian interjecție
en non-lexem locuțiune component al unui/unei
  • pronunție: ã