iaca definitie

42 definiții pentru iaca

eácă i vz iacă
IÁCA3 interj. v. iacă1.
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.
IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca, iácătă interj.] – Ia + că.
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică).
IÁCĂTĂ interj. v. iacă1.
IÁCA3 interj. v. iacă1.
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam., și azi) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.
IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca, iácătă interj.] – Ia + că.
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică).
IÁCĂTĂ interj. v. iacă1.
IÁCA1 interj. v. iacă.
IACÁ2 s. f. (Învechit, în expr.) Tutun iaca = tutun de cea mai bună calitate. Tot cu tiutiun iaca și cu țigareta lui cea de chilimbar de optzeci de galbeni își trece el vremea? HOGAȘ, DR. 247.
IACÁ3, iacale, s. f. (Învechit) Guler de haină femeiască; pelerină. ◊ (Azi, rar și familiar, în expr.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva).
IÁCĂ interj. 1. (Și în forma iaca) (Exclamație care atrage atenția ascultătorului asupra unei persoane sau a unui lucru) Ia, iată, uite, vezi. Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncu ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. ◊ (Indică apariția unei persoane sau a unui lucru) Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. Iacă, badea iară vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 145. ◊ (În forma întărită iacătă, urmat uneori de «că» sau de un complement direct) Iacătă-ne teferi cum ne-a născut maica. ISPIRESCU, L. 70. Iacătă curtea pe costișa ceea. CREANGĂ, P. 330. ◊ (Întărește sensul cuvintelor sau al propoziției care urmează) Dacă nu ne-a mînat la Pașcani, iaca n-am fost. GALAN, Z. R. 29. Iaca, ai să te liniștești și tu aicea ș-ai să vezi ce bine are să fie. VLAHUȚĂ, O. A. 491. Dară unde să se ducă? Nici el iacă nu știa. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Atrage atenția asupra celor ce se vor spune) Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Ei, stăpîne, iaca chiar azi mi s-au împlinit anii de slujbă. CREANGĂ, P. 178. ◊ (Precedă o deducție, o concluzie) Apoi iaca, amu de-abia se vede că-i mai mult al dumitale decît al meu. GALAN, Z. R. 65. ♦ (La începutul unei povestiri) Ascultați. Iaca ce-mi zicea el. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. Iaca așa v. așa2 (5). ◊ (Repetat, înlocuiește relatarea unei întîmplări) Iacă, iacă, iacă ce mi s-a întîmplat. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună? ISPIRESCU, L. 77. 2. (În povestiri) Deodată, pe neașteptate, iată. Cînd, iacă, se întîlnește cu un corb. ISPIRESCU, L. 43. Cum vorbeau ei, numai iacă intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. 3. Exclamație de mirare, urmată adeseori de «mă». Iacă mă! Te văd o dată și la noi. 4. (Precedat de ei) Exclamație care exprimă protestul, întărește sensul negativ al unui răspuns. Mi se pare că te-ai supărat. – Ei iacă! de ce să mă supăr? – Variante: iáca, iácătă interj.
IÁCĂTĂ interj. v. iacă.
iáca3/iácă1 (pop.) interj.
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iácătă (pop.) interj.
iáca/iácă interj.
iacá (tutun) s. f.
iacá (guler) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále
iácă s. f. (sil. i-a-)
iácătă interj.
IÁCĂ interj. v. iată, uite, vezi.
IÁCĂ s. v. bunică, mamă-mare.
iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos).
IÁCĂ interj. fam. 1) (atrage atenția asupra celor spuse) Uită-te! Privește! Vezi!; Iată. 2) adverbial Pe neașteptate; deodată. Când colo, iacă, a intrat și el. [Var. iaca] / ia + că
iacă! int. vezi (aci sau acolo); iacă- mă![Compus din ia și că]. V. așa.
iacă f. Mold. bunică: nu vreu s’ajung iacă de pe acu AL. [Gr. mod. IAIA, cu finala din (buni)că].
iacătă! int. iacă. [Compromis între iacă și iată].
2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac’așa, așa! ĭaca’ndată, îndată, chear acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).
ĭacá f. (turc. ĭaká, poate înrudit cu fr. jaque, jaquette). Rar azĭ. Guler lat răsfrînt la haĭnele femeĭeștĭ și bărbăteștĭ (de ex. la o blană). Fig. Fam. A feșteli ĭacaŭa, a te compromite, a nu reuși.
1) ĭácă f. fără pl. Pop. Bunică, femeĭe bătrînă (epitet). V. gagă, dadă.
ia interj. v. IATĂ. UITE. VEZI.
ia s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.
Iacă v. Iacov I 5 b.
a-i feșteli (cuiva) iacaua expr. (pop.) a face de rușine (pe cineva).

iaca dex

Intrare: iacă (bunică)
iacă 1 s.f. admite vocativul substantiv feminin
Intrare: iaca (guler)
iaca 1 s.f. substantiv feminin
Intrare: iaca (tutun)
iaca 1 s.f. substantiv feminin
Intrare: iacă (interj.)
iacătă
iaca 2 interj.
iacă 2 interj.
eacă
Intrare: Iacă
Iacă