ițit definitie

2 intrări

11 definiții pentru ițit

IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș. 2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. – Cf. iții.
IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș. 2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. – Cf. iții.
IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. 1. A apărea pentru un moment, a se ivi, a se arăta puțin. În lungul drumului, departe, se mai ițeau luminile unui sat; casele se ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrșit. SADOVEANU, O. I 134. Printre brazii de sus se ițesc pete albe. C. PETRESCU, Î. II 203. Pe ceriul albastru se ițea ici-colea cîte un nouraș. CONTEMPORANUL, VI 104. 2. A arunca o privire repede și curioasă, a se uita, a privi din fugă sau pe furiș. La casele dimprejur, mai multe perechi de ochi se ițeau după perdele. BART, E. 340. În zadar se iți, printre gard, la casa Irinei, n-a zărit pe nimeni. BUJOR, S. 130. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! CREANGĂ, P. 24. – Variante: ițií, ițăí (GALAN, Z. R. 32) vb. IV.
ițí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ițésc, imperf. 3 sg. ițeá; conj. prez. 3 să ițeáscă
ițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ițésc, imperf. 3 sg. ițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ițeáscă
IȚÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.
A SE IȚÍ mă ițésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiș și pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiș și în fugă; a se uita repede și curios. /cf. iții
ițì v. Mold. 1. a se ivi deodată: se ițește el.., dar iezii nu-s nicăieri CR.; 2. fig. a se arăta nedeslușit: nu departe se iția clopotnița satului Al. [V. iții!].
ițîĭésc și ițésc (mă) v. refl. (d. ițîĭ, interj. care se întrebuințează cînd te jocĭ cu un copil care începe să umble și te ascunzĭ ca să te caute. După ce te caută și nu te găsește, scoțĭ capu din ascunzătoare [de după ușă, de ex.] și-ĭ strigĭ prelungit ițiĭ. Atuncĭ copilu se bucură că te-a găsit și rîde. Est. Mă arăt puțin: mitocancele se ițiĭaŭ pin crăpăturile garduluĭ ca să se uĭte în curte.
i vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI. MIJI.
IȚÍT, -Ă, ițiți, -te, adj. Care a apărut brusc. Puștiul ițit de după gard... – V. iți.

ițit dex

Intrare: iți
iți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ițit
ițit