iți definitie

2 intrări

12 definiții pentru iți

IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș. 2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. – Cf. iții.
IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș. 2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. – Cf. iții.
IȚÍ, ițesc, vb. IV. Refl. 1. A apărea pentru un moment, a se ivi, a se arăta puțin. În lungul drumului, departe, se mai ițeau luminile unui sat; casele se ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrșit. SADOVEANU, O. I 134. Printre brazii de sus se ițesc pete albe. C. PETRESCU, Î. II 203. Pe ceriul albastru se ițea ici-colea cîte un nouraș. CONTEMPORANUL, VI 104. 2. A arunca o privire repede și curioasă, a se uita, a privi din fugă sau pe furiș. La casele dimprejur, mai multe perechi de ochi se ițeau după perdele. BART, E. 340. În zadar se iți, printre gard, la casa Irinei, n-a zărit pe nimeni. BUJOR, S. 130. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! CREANGĂ, P. 24. – Variante: ițií, ițăí (GALAN, Z. R. 32) vb. IV.
ițí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ițésc, imperf. 3 sg. ițeá; conj. prez. 3 să ițeáscă
ițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ițésc, imperf. 3 sg. ițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ițeáscă
IȚÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.
A SE IȚÍ mă ițésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiș și pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiș și în fugă; a se uita repede și curios. /cf. iții
IȚ, iți, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.
ițì v. Mold. 1. a se ivi deodată: se ițește el.., dar iezii nu-s nicăieri CR.; 2. fig. a se arăta nedeslușit: nu departe se iția clopotnița satului Al. [V. iții!].
íță f., pl. e (d. lat. licia pl. d. licium, firu urzeliĭ; it. liccio, sp. lizo, d. licium; pv. lissa, fr. lice și lisse, d. licia). Fir de urzeală la pînză. Fir de sfoară saŭ de funie: această funie e în patru ițe. Partea de sus a războĭuluĭ și care susține ițele. Fig. A se încurca ițele, a se încurca o afacere, a deveni maĭ grea. A încurca cuĭva ițele, a-ĭ turbura afacerile. – Tiktin, luîndu-se după o strigătură izolată (la mijlocu ițuluĭ intră capu mîțuluĭ), zice că nu există sing. iță!!! De la pluralu ar fi maĭ degrabă ițurĭ fiind-că-ĭ monosilab), ca spriț și sughiț.
ițîĭésc și ițésc (mă) v. refl. (d. ițîĭ, interj. care se întrebuințează cînd te jocĭ cu un copil care începe să umble și te ascunzĭ ca să te caute. După ce te caută și nu te găsește, scoțĭ capu din ascunzătoare [de după ușă, de ex.] și-ĭ strigĭ prelungit ițiĭ. Atuncĭ copilu se bucură că te-a găsit și rîde. Est. Mă arăt puțin: mitocancele se ițiĭaŭ pin crăpăturile garduluĭ ca să se uĭte în curte.
i vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI. MIJI.

iți dex

Intrare:
Intrare: iți
iți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a