HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec.

HĂTĂLĂU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; handralău. – Et. nec.

HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Mold., depreciativ) Bărbat muieratic. Vestea despre căsăpirea hătălăului se împrăștie ca fulgerul. CAMILAR, N. II 422.

hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii

hătălău s. m., art. hătălăul; pl. hătălăi, art. hătălăii

HĂTĂLẮU ~i m. Tânăr care manifestă interes deosebit față de fete; handralău. /Orig. nec.