hî́țîĭ (Munt.) și hî́lțîĭ (Olt.), a -í, și hî́țîn (Mold.) și hî́lțîn (Munt. vest), a -á v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a -á (Bihor. Șez. 37, 131).