huțucắu, huțucăi, s.f. – Fecior zburdalnic: „Tot pe dealuri și pe văi, / Unde-i vede huțucăi” (Bârlea, 1924, II: 276). – Probabil din huța, huțu.

huțucắu, huțucăi, s.f. – Fecior zburdalnic: „Tot pe dealuri și pe văi, / Unde-i vede huțucăi” (Bârlea 1924 II: 276). – Probabil ref. la huțui „cei doi feciori care au grijă de cununa miresei și lada de zestre”.