HUTUPÍ, hutupesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca. – Et. nec.

HUTUPÍ, hutupesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca. – Et. nec.

hutupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hutupésc, imperf. 3 sg. hutupeá; conj. prez. 3 să hutupeáscă

hutupí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hutupésc, imperf. 3 sg. hutupeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hutupeáscă

hutupí, hutupésc, vb. IV (reg.) 1. a mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca, a huzdopa, a hălpăcăi. 2. a îmbrânci.

hutupi vb. v. ÎNFULECA.