HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.

HUSÁR, husari, s. m. (Înv.) Ostaș din cavaleria maghiară. – Din magh. huszár.

HUSÁR, husari, s. m. (Ieșit din uz) Militar din cavalerie (mai ales la unguri și polonezi). Husari leși porniră pe dată la Hotin ca s-aducă, în carîte grele, pe doamna Elisabeta. SADOVEANU, O. VII 154. Se umplea aerul pînă în depărtare de țipete și de vorbe, cave ar fi făcut să roșească o întreagă cazarmă de husari. HOGAȘ, DR. II 49. Badea nalt ca ș-un husar, Lelea pînă la pieptar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431.

husár s. m., pl. husári

husár s. m., pl. husári

HUSÁR ~i m. (în armata țaristă, în armatele unor state) Ostaș dintr-un corp de cavalerie. Regiment de ~i. /<ung. huszár

hânsari m. pl. numele ostașilor de strânsură și de pradă sub Ștefan cel Mare. [Forma arhaică nazalizată din husar].

husar m. călăraș ungur, corespunzând roșiorilor noștri. [Ung. HUSZAR, lit. al douăzecilea, regele Mateiu Corvin ridicând în 1428 ca călăraș al douăzecilea dintre țărani].

husár m. (ung. huszár [d. vsl. husarĭ. V. hînsar], de unde și pol. housar, rus. gusár, germ. husár, fr. hussard și housard. Uniĭ cred greșit că ung. huszár ar veni d. ung. husz-ar, al doŭă-zecelea, nume rămas de la 1458, cînd Mateĭ Corvin ar fi luat cîte unu din doŭă-zecĭ ca să facă husarĭ. V. și husăș). Cavalerist ușor armat în unele oștĭ. V. dragon, ulan.

husár, husari, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de cavalerie în armata maghiară: „Tăte rând de tufe mari / Și morminte de husari” (Papahagi, 1925: 169). ♦ (onom.) Husar, Husarciuc, Husari, Husariu, Husaru, nume de familie (174 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Husar, poreclă în Borșa. – Din magh. huszár „călăreț” (Scriban, DEX, MDA) < vsl. husarǐ (Scriban).

husár, -i, s.m. – (mil.) Soldat de cavalerie în armata maghiară: „Tăte rând de tufe mari / Și morminte de husari” (Papahagi 1925: 169). Husar, poreclă în Borșa. – Din magh. huszár.

Husar v. Hînsar 3.