huruitură definitie

10 definiții pentru huruitură

HURUITÚRĂ, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruială, huruit1, hurduitură. [Pr.: -ru-i-. – Var.: uruitúră s. f.] – Hurui + suf. -tură.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
HURUITÚRĂ, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruială, huruit1, hurduitură. [Pr.: -ru-i-. – Var.: uruitúră s. f.] – Hurui + suf. -tură.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
HURUITÚRĂ, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie. Se auziră de dincolo de ulucile care mai rămăseseră în picioare strigăte și huruituri de trăsură. CAMIL PETRESCU, O. II 695. (În forma uruitură) Un fulger cît un balaur se zvîrcoli în sînul norilor... ș-o uruitură se prelungi în depărtare. DELAVRANCEA, S. 168. – Pronunțat: -ru-i-. – Variantă: uruitúră s. f.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
huruitúră (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. huruitúrii; pl. huruitúri
huruitúră s. f. (sil. -ru-i-), g.-d. art. huruitúrii; pl. huruitúri
HURUITÚRĂ s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)
HURUITU s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)

huruitură dex

Intrare: huruitură
huruitură substantiv feminin
  • silabisire: hu-ru-i-tu-ră
uruitură substantiv feminin