Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru huruitur─â

HURUIT├ÜR─é, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruial─â, huruit1, hurduitur─â. [Pr.: -ru-i-. ÔÇô Var.: uruit├║r─â s. f.] ÔÇô Hurui + suf. -tur─â.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
HURUIT├ÜR─é, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruial─â, huruit1, hurduitur─â. [Pr.: -ru-i-. ÔÇô Var.: uruit├║r─â s. f.] ÔÇô Hurui + suf. -tur─â.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
HURUIT├ÜR─é, huruituri, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie. Se auzir─â de dincolo de ulucile care mai r─âm─âseser─â ├«n picioare strig─âte ╚Öi huruituri de tr─âsur─â. CAMIL PETRESCU, O. II 695. (├Än forma uruitur─â) Un fulger c├«t un balaur se zv├«rcoli ├«n s├«nul norilor... ╚Ö-o uruitur─â se prelungi ├«n dep─ârtare. DELAVRANCEA, S. 168. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ru-i-. ÔÇô Variant─â: uruit├║r─â s. f.
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.
huruit├║r─â (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. huruit├║rii; pl. huruit├║ri
huruit├║r─â s. f. (sil. -ru-i-), g.-d. art. huruit├║rii; pl. huruit├║ri
HURUITÚRĂ s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)
HURUITUR─é s. duduit, duduitur─â, dur─âit, dur─âitur─â, duruit, huruial─â, huruit, (reg.) dur─ât, hurduitur─â, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o strad─â pietruit─â.)

Huruitur─â dex online | sinonim

Huruitur─â definitie

Intrare: huruitur─â
huruitur─â substantiv feminin
  • silabisire: hu-ru-i-tu-r─â
uruitur─â substantiv feminin