HURUIÁLĂ, huruieli, s. f. Huruitură. [Pr.: -ru-ia-] – Hurui + suf. -eală.

HURUIÁLĂ, huruieli, s. f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruitură, huruit1, hurduitură. [Pr.: -ru-ia-] – Hurui + suf. -eală.

HURUIÁLĂ, huruieli, s. f. Huruitură. Împrejur era huruială și vuiet. DUMITRIU, B. F. 20.

huruiálă s. f., g.-d. art. huruiélii; pl. huruiéli

huruiálă s. f., g.-d. art. huruiélii; pl. huruiéli

HURUIÁLĂ s. v. huruitură.

hurueală f. făină groasă, din grăunțe numai sfărâmate de pietrele morii. V. urlueală.

huruĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a hurui. Fig. Huruĭala caseĭ, greu caseĭ.

HURUIALĂ s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)