HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

HURSÚZ, -Ă, hursuzi, -e, adj. (Pop.) V. ursuz.

URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre persoane și despre înfățișarea sau atitudinea lor) Morocănos, neprietenos, necomunicativ, posac. Ce figură ursuză și posomorîtă are Peruianu! VLAHUȚĂ, O. A. III 65. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia, singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. ◊ (Adverbial) Se uită ursuz la nevastă-sa care are bani, dar nu-i dă. REBREANU, I. 15. ◊ (Substantivat) Ești un ursuz și un fricos capabil să-mi strici toată dispoziția! REBREANU, R. II 99. ♦ Fig. (Despre obiecte) Lipsit de atracție, respingător. După o lună de ședere într-un loc, i se păreau vechi și ursuze toate lucrurile din odaie. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. id. O. A. 86. – Variantă: hursúz, -ă (SADOVEANU, M. C. 7, HOGAȘ, DR. II 2, CREANGĂ, P. 292) adj.

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. sg. ursúză, pl. ursúze

URSÚZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Ursuz ≠ vesel

ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der. – Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι < lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk.

URSÚZ ~ă (~i, ~e) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește în permanență nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocănos. /<turc. uğursuz

hursuz a. V. ursuz: de multe ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz CR.

ursuz a. 1. nenorocos: ce nenorocire, ce scrisă ursuză pe bietu stăpânu-meu! POP.; 2. posac, tiran, rău: cu banii ce luam, mult mă chiabuream, dar Pașa ursuz la haraciu m’a pus POP. [Turc. URSUZ, sinistru, fatal].

hursúz, V. ursuz.

ursúz, -ă adj., pl. m. jĭ (turc. ughursuz, pop. ursuz, sinistru, de răŭ auguriŭ, d. ughur, auguriŭ; sîrb. ugursuz, mizerabil, nelegiuit. V. ogur). Fam. Nenorocit, funest (Rar). Răŭ, morocănos, supărăcĭos. Adv. S’a purtat ursuz. – În est și hursuz.

URSUZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig. ) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)