hurduzắu (záie), s. n. – (Trans.) Funie, frînghie. Mag. hordozó „purtător” (Bogrea, Dacor., I, 269; Gáldi, Dict., 138).

hurduzắu, hurduzáie, s.f. (reg.) 1. funie groasă, ștreang, odgon. 2. odgonul de deasupra râului, cu care se pune în mișcare podul umblător. 3. pod umblător; brod, brudină.

hurduzắŭ n., pl. ăĭe (ung. hordozó-[ágy], targă). Trans. Arg. Pod umblător (Ĭorga, Ist. Com. Rom. 1, 159).

HURDUZĂU, b. 1540 (An C III 746), subst. o pasăre (Păs); cf. subst. h-zău „odgon” < magh. hordozó (DLR).