25 definiții pentru hurducare
HURDUCÁ, hurdúc,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina.
2. Intranz. (
Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [
Var.:
urducá vb. I] – Formație onomatopeică.
HURDUCÁRE, hurducări,
s. f. Acțiunea de a (se) hurduca și rezultatul ei. –
V. hurduca. HURDUCÁ, hurdúc,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina.
2. Intranz. (
Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [
Var.:
urducá vb. I] – Formație onomatopeică.
HURDUCÁRE, hurducări,
s. f. Acțiunea de a (se) hurduca și rezultatul ei. –
V. hurduca. HURDUCÁ, hurdúc,
vb. I. (
Mold.,
Transilv.)
1. Tranz. (De obicei subiectul e un vehicul) A clătina, a scutura tare, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui. M-a rugat să-l cobor din căruță, că-l hurduca. CAMILAR, N. I 44. Nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat. ALECSANDRI, T 889. ◊
Refl. Cînd se hurduca și suna dușameaua, slujitorii din odăile de dedesubt știau că măria-sa vodă s-a suit în pat. SADOVEANU, Z. C. 125. Cînd harabaua se hurduca ori trecea prin apă, copiii săltau de bucurie. SLAVICI, N. I 336. Știi că eu nu am obiceiul să mă hurduc cînd merg la plimbare. CARAGIALE, O. VII 170.
2. Intranz. A zgîlțîi. Au prins a hurduca la ușă, ca să intre. SBIERA, P. 314. – Variante:
hurducăí (DRAGOMIR, P. 14)
vb. IV,
urducá (GHICA, S. 76, ALECSANDRI, P. II 209)
vb. I.
HURDUCÁRE, hurducări,
s. f. Acțiunea de
a (se) hurduca; zdruncinare, zguduire. (
Fig.) Simțea nelămurit că Cimpoeșu știe un lucru mare, o taină care bătea către o hurducare a rînduielilor. CAMILAR, N. II 395.
HURDUCĂÍ vb. IV
v. hurduca. hurducá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 hurdúcă
hurducáre s. f.,
g.-d. art. hurducắrii;
pl. hurducắri
hurducá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. hurdúcă hurducáre s. f., g.-d. art. hurducării; pl. hurducări HURDUCÁRE s. v. hurducătură. A HURDUCÁ hurdúc tranz. A face să se hurduce; a zdruncina. /Onomat. A SE HURDUCÁ mă hurdúc intranz. (despre vehicule sau persoane în mișcare) A se scutura tare (făcând zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat. hurducà v.
1. Mold. a sdruncina: astfel hurducă și gloaba asta AL. [Onomatopee: cf. sinonimele dialectale hurdui (= hurui) și burduca (= hurduca)].
urducà v. V.
hurducà: cortul se urducă Ar.
hîltî́cîĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. (var. din bîltîcîĭ și rudă cu hîltîbîc, hîlțîĭ, zgîlțîĭ, gîlgîĭ, cobîlț, cogîlț, clatin, hurduc, gălătuc, gît, înghit). Munt. Mold. sud. Clatin într’un vas ș. a.: a hîltîcîi apa într’un clondir orĭ clondiru cu apă, niște pepenĭ orĭ un călător în căruță. V. intr. Căruțele, hîltîcîind din bolovan în bolovan, ĭeșiră (CL. 1910, 8, 898). – În nord
hurduc, a
-á. HURDUCA vb. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) HURDUCARE s. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe pe un drum cu hîrtoape.) hurducá, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina: „... și-a scăpat fusul pe jos și fusul s-a hurducat drept la picioarele unuia dintre feciorii cei străini” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 144). – Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA). hurducá, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. – Formă onomatopeică.
Hurducare dex online | sinonim
Hurducare definitie
Intrare: hurduca
urduca verb grupa I conjugarea I
hurducăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hurduca verb grupa I conjugarea I
Intrare: hurducare
hurducare substantiv feminin