hurduca definitie

18 definiții pentru hurduca

HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formație onomatopeică.
URDUCÁ vb. I v. hurduca.
HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formație onomatopeică.
HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (De obicei subiectul e un vehicul) A clătina, a scutura tare, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui. M-a rugat să-l cobor din căruță, că-l hurduca. CAMILAR, N. I 44. Nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat. ALECSANDRI, T 889. ◊ Refl. Cînd se hurduca și suna dușameaua, slujitorii din odăile de dedesubt știau că măria-sa vodă s-a suit în pat. SADOVEANU, Z. C. 125. Cînd harabaua se hurduca ori trecea prin apă, copiii săltau de bucurie. SLAVICI, N. I 336. Știi că eu nu am obiceiul să mă hurduc cînd merg la plimbare. CARAGIALE, O. VII 170. 2. Intranz. A zgîlțîi. Au prins a hurduca la ușă, ca să intre. SBIERA, P. 314. – Variante: hurducăí (DRAGOMIR, P. 14) vb. IV, urducá (GHICA, S. 76, ALECSANDRI, P. II 209) vb. I.
HURDUCĂÍ vb. IV v. hurduca.
URDUCÁ vb. I v. hurduca.
hurducá (a ~) vb., ind. prez. 3 hurdúcă
hurducá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. hurdúcă
HURDUCÁ vb. v. zgâlțâi.
A HURDUCÁ hurdúc tranz. A face să se hurduce; a zdruncina. /Onomat.
A SE HURDUCÁ mă hurdúc intranz. (despre vehicule sau persoane în mișcare) A se scutura tare (făcând zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat.
hurducà v. 1. Mold. a sdruncina: astfel hurducă și gloaba asta AL. [Onomatopee: cf. sinonimele dialectale hurdui (= hurui) și burduca (= hurduca)].
urducà v. V. hurducà: cortul se urducă Ar.
hîltî́cîĭ și -ĭésc, a v. tr. (var. din bîltîcîĭ și rudă cu hîltîbîc, hîlțîĭ, zgîlțîĭ, gîlgîĭ, cobîlț, cogîlț, clatin, hurduc, gălătuc, gît, înghit). Munt. Mold. sud. Clatin într’un vas ș. a.: a hîltîcîi apa într’un clondir orĭ clondiru cu apă, niște pepenĭ orĭ un călător în căruță. V. intr. Căruțele, hîltîcîind din bolovan în bolovan, ĭeșiră (CL. 1910, 8, 898). – În nord hurduc, a -á.
hurdúc, V. hîltîcîĭ.
HURDUCA vb. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)
hurducá, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina: „... și-a scăpat fusul pe jos și fusul s-a hurducat drept la picioarele unuia dintre feciorii cei străini” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 144). – Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA).
hurducá, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. – Formă onomatopeică.

hurduca dex

Intrare: hurduca
urduca verb grupa I conjugarea I
hurducăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hurduca verb grupa I conjugarea I
urducat participiu
urducare infinitiv lung