hurducătură definitie

8 definiții pentru hurducătură

HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. (Pop.) Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducăială. – Hurduca + suf. -ătură.
HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducăială. – Hurduca + suf. -ătură.
HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. 1. Zgîlțîială, zdruncinătură, zguduire. Hurducătura pămîntului nu oprea chesoanele din mers. CAMILAR, N. I 430. Păunaș, izbit de colo pînă colo, începuse iar să plîngă... hurducătura îl amețise, foamea îl leșinase. GALACTION, O. I 164. 2. (Regional) Zgomot, larmă produsă de ceva care se hurducă. Auzi hurducături de căruță. RETEGANUL, P. II 71. Auzind moșnegii hurducătura, l-au întrebat... ce este? SBIERA, P. 38.
hurducătúră (pop.) s. f., g.-d. art. hurducătúrii; pl. hurducătúri
hurducătúră s. f., g.-d. art. hurducătúrii; pl. hurducătúri
HURDUCĂTÚRĂ s. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ a unei căruțe pe un drum cu hârtoape.)
hurducătúră f. Nord. Rezultatu (huĭetu) hurducăriĭ.
HURDUCĂTU s. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe pe un drum cu hîrtoape.)

hurducătură dex

Intrare: hurducătură
hurducătură substantiv feminin