hun definitie

8 definiții pentru hun

HUN, huni, s. m. Persoană dintr-un neam mongolic care, în sec. IV-V, a pătruns până în Apusul Europei, trecând și pe teritoriul românesc. – Din fr. Huns, lat. Hunni.
HUN, huni, s. m. Persoană dintr-un neam mongolic care, în sec. IV-V, a pătruns până în apusul Europei, trecând și prin țara noastră. – Din fr. Huns, lat. Hunni.
HUN, huni, s. m. Persoană făcînd parte dintr-un neam de origine mongolică care a pătruns în secolele IV-V pînă în apusul Europei, trecînd prin țara noastră.
hun s. m., pl. huni
hun s. m., pl. huni
HUN ~i m. Persoană care făcea parte din triburile turcice nomade care, în sec. IV-V, au migrat până în apusul Europei. [Monosilabic] /<fr. Huns, lat. Hunni, ~orum
Huni m. pl. popor barbar care năvăli din Azia în Europa pe la 600 d. Cr., ocupă regiunea între Tisa și Dunăre, unde întemeiă un regat puternic sub Atila, cu a cărui moarte (453) se nimici și puterea lor.
HUNI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație nomadă, de neam turcic, menționată în izvoarele chineze (sfârșitul sec. 3 î. Hr.), care, în sec. 1 î. Hr., s-a separat în două mari ramuri: h. de sud (rămași în reg. din N Chinei) și h. de nord, care migrează spre V (întâi în Asia Centrală), iar după distrugerea Regatului Ostrogot dintre Don și Nistru (370-375) își fac apariția în Europa. Pătrunderea violentă și masivă în stepele nord-pontice a h. este considerată data tradițională a începutului marii migrații a popoarelor. În c. 400, h. s-au stabilit în Câmpia Panonică, unde și-au organizat centrul puterii. Sub conducerea lui Attila („biciul lui Dumnezeu”), cel mai de seamă șef al lor, h. au făcut devastatoare incursiuni în Imp. Roman de Răsărit, unde ajung până la Thermopyle (441 și 447). În 451 au invadat Galia, unde au fost înfrânți de generalul roman Aëtius, pe Câmpiile Catalaunice. După moartea lui Attila (453) și în urma înfrângerii h. pe râul Nedao (454), de către o coaliție a semințiilor germanice condusă de gepizi, vastul lor imperiu s-a destrămat.

hun dex

Intrare: hun
hun substantiv masculin