HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A unge, a lipi, a da cu humă. – Humă + suf. -ui.

HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a lipi, a da cu humă. – Humă + suf. -ui.

HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a da cu humă. [Bordeiul] într-una cată să-l ungi cu lut și să-l humuiești cu humă. SADOVEANU, P. M. 246. Lipi cuptioriul, îl humui și-l griji. CREANGĂ, P. 287.

humuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. humuiésc, imperf. 3 sg. humuiá; conj. prez. 3 să humuiáscă

humuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. humuiésc, imperf. 3 sg. humuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. humuiáscă

humuít adj. m., pl. humuíți; f. sg. humuítă, pl. humuíte

A HUMUÍ ~iésc tranz. pop. (pereți, prispe etc.) A acoperi cu humă; a da cu humă. /humă + suf. ~ui

humuì v. a unge cu humă: lipi cuptorul și-l humui.

humuĭésc v. tr. (d. humă). Nord. Lipesc (muruĭesc) cu humă: o încăpere mică, lipită cu lut și humuită (Sadov. VR. 1911, 3, 324).