ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

HULTUÍ vb. IV v. altoi2.

HULTUÍ, hultuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) V. altoi2.

HULTUÍ vb. IV v. altoi2.

altoì v. 1. a sădi un altoiu; 2. a vaccina, a împărtăși prin artă o boală molipsitoare. [Ung. OLTANI, de unde și forma moldovenească hultui].

hultuì v. Mold. V. altoì.

altoĭésc v. tr. (ung. oltani). Vest. Înfig altoĭ (la pomĭ). Vaccinez. – În Trans. și ultuĭesc (Agrb. Înt. 256), în Mold. hultuĭesc. V. presădesc și alduĭesc.

hultuĭésc, V. altoĭesc.