hulă definitie

2 intrări

27 definiții pentru hulă

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.
HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.
HÚLĂ3, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec.
HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.
HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.
HÚLĂ3, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec.
HÚLĂ1, hule, s. f. Ocară, injurie; defăimare, calomnie; blasfemie. Niște oameni care nu merită atîta hulă. REBREANU, R. I 38. Aicea nici o frunte sub sabia străină Nu vine să se plece în hulă și dispreț. BOLINTINEANU, O. 16. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. Gîndește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată. NEGRUZZI, S. I 161.
HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a apelor mării sau oceanului, care urmează după o furtună sau o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33.
húlă s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle
húlă (injurie, mișcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle
HÚLĂ s. v. blasfemie.
HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, rușine, șoaptă, umilință.
Hulă ≠ laudă, panegeric
HÚLĂ s.f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării după furtună; (p. ext.) furtună pe mare. [< fr. houle].
HÚLĂ s. f. mișcare ondulatorie a suprafeței mării, după, sau înaintea furtunii. (< fr. houle)
húlă (húle), s. f.1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula. – Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a disprețui), din sl. chuliti; hulitură, s. f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s. f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s. m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s. n. (tulburare a ordinii și moralei publice).
húlă (húle), s. f. – (Munt., Trans.) Surpare, desprindere. Mag. hulla (DAR). – Der. hului, vb. refl. (a se supra, a se nărui), din mag. hullani (DAR; Gáldi, Dict., 137).
HÚLĂ1 ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei ființe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula
HÚLĂ2 ~e f. Mișcare ondulatorie succesivă care agită suprafața mării după furtună. /<fr. houle
hulă f. 1. blestem; 2. bârfeală, calomnie: începură a băga multe hule asupra lui BĂLC.; 3. ocară: numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale OD. [Slav. HULA].
3) *húlă f., pl. e (fr. houle, d. bretonu hul, val). Mar. Mare agitațiune a valurilor după furtună.
2) húlă f., pl. e (vsl. hula). Rar azĭ. Oprobriŭ, bîrfire, calomnie.
1) húlă f., pl. e. Munt. Trans. Drum pe unde nu încape de cît un car.
HU s. (BIS.) blasfemie.
hu s. v. AFRONT. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. RUȘINE. ȘOAPTĂ. UMILINȚĂ.
HULĂ subst. cu trei sensuri: 1° blasfemie, 2° surpătură (DLR). 3° ceață (în Muntenia). 1. Hulea Ioan munt. (BCI IX 112); -ești (Dm). 2. Huliță fam. act. 3. Huluță Gav. (Bîr III).
húlă, hule s. f. (Pop.) 1. (În opoziție cu laudă) Vorbă prin care se hulește; critică injurioasă, defăimare, bârfeală; calomnie. 2. (Sens biblic) Cuvânt injurios rostit la adresa lui Dumnezeu și a celor sfinte, prin care se jignește măreția și puterea Lui; blasfemie. 3. Persoană vrednică de hulă; păcătos, de nimic. – Din sl. hula.

hulă dex

Intrare: hulă
hulă substantiv feminin
Intrare: Hulă
Hulă