hui definitie

13 definiții pentru hui

HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.
HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.
HUÍ, huiesc, vb. IV. Intranz. A vui. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet falnic. IOSIF, T. 188. Huiește secera, fulgerătoare. id. V. 71.
huí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. huiéște, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 să huiáscă
huí vb., ind. prez. 3 sg. huiéște, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 sg. și pl. huiáscă
HUÍ vb. v. răsuna.
HUÍ, huiésc, vb. IV. Intranz. 1. ~; a grohăi. 2. ~ (din hu2)
huí2, huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.
huì v. a face huet: îmi huește necontenit în cap AL. [Onomatopee].
huĭ n., pl. urĭ (aceĭașĭ orig. ca mrom. huĭ, nărav, obiceĭ). Mold. Fam. A-țĭ veni huĭu, a-țĭ veni hachița (capriciu).
huĭésc și (rar) vuĭésc v. intr. (imit. d. hu, vu, bu, sunete care arată vibrațiunea aeruluĭ, ca și în hauĭ, bubuĭ și sîrb. hujiti, a vîjîi). Fac huĭet, răsun: huĭește aeru de tunete. Vorbesc mult și cu emoțiune: huĭește lumea de vitejia luĭ. Protestez, vociferez: mahalagĭoaĭca a huit pin curte. Vuindu-se (Xen. 4, 62), zvonindu-se.
HUI vb. a aui, a hăui, a hăuli, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)
NINGXIA HUI (sau NING XIA HUIZU ZIZHIQU) [niŋsja], regiune autonomă în partea de N a Chinei; 66,4 mii km2; 5,2 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Yinchuan. Expl. de petrol, de cărbune și sare. Cereale; orez. Creșterea ovinelor.

hui dex

Intrare: hui
hui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a