HUDULÉȚ s. n. v. huludeț.

HULUDÉȚ, huludețe, s. n. Fusul țevii de la suveica războiului casnic de țesut. [Var.: huduléț s. n.] – Et. nec.

HUDULÉȚ, hudulețe, s. n. V. huludeț.

HULUDÉȚ, huludețe, s. n. Fusul țevii de la suveica războiului casnic de țesut. [Var.: huduléț s. n.] – Et. nec.

HULUDÉȚ, huludețe, s. n. Fusul țevii de la suveica războaielor casnice de țesut.

huludéț s. n., pl. huludéțe

huludéț s. n., pl. huludéțe

HUDULÉȚ s. (TEHN.) (Transilv. și Ban.) sfârcel. (~ la războiul de țesut.)

HULUDÉȚ s. v. fus.

huludeț (huludéțe), s. n. – 1. Fusul țevii de la suveica războiului de țesut. – 2. Dop. – Var. hludeț, huduleț. Sl. chludŭ „vergea” (Cihac, II, 144; DAR); ultima var. indică o încrucișare cu hudub-.

HULUDÉȚ ~e n. (la suveica războiului de țesut, la pușca de soc etc.) Piesă în formă de bară pe care se îmbracă o țeavă. /<rus. holodețu

huduléț (huludéț), s.n. (reg.) 1. bețișorul ce ține țeava în suveică. 2. cuiul din urechile proțapului la car.

huduleț n. Mold. V. huludeț: peste gălbeneală huduleț CR.

huludeț n. 1. Mold. bețișorul ce ține țeava în suveică; 2. cuiul din urechile proțapului. [Rus. HOLODEȚŬ, cotor].

huduléț, V. huludeț.

huludéț și huduléț n., pl. e (rus. holodéc, cotor, sparanghel; vsl. hlondŭ, vargă. V. hluj). Mold. Fălcăleț. Arbiŭ, pistonu cu care băĭețiĭ împing cîlțu în pușca de soc. Prah. Bățu din mijlocu suveĭciĭ la războĭ. – Și hurdulete m., pl. țĭ (Rn.).

HUDULEȚ s. (TEHN.) (Transilv. și Ban.) sfîrcel. (~ la războiul de țesut.)

huludeț s. v. FUS.