huceag definitie

11 definiții pentru huceag

HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din ucr. huščak.
HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din ucr. huščak.
HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Regional) Pădure mică, tînără și deasă; tufiș, hățiș, crîng. În vale, apele rîului scînteiau la soare și huceagurile își țineau nemișcate în lumină verdeața lor bogată. SADOVEANU, O. I 120. Al serii vînt va bate etern peste huceaguri... Tu iar vei juca hora, pierdută prin șireaguri. COȘBUC, P. II 193. La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș. EMINESCU, O. I 215.
huceág (reg.) s. n., pl. huceáguri
huceág s. n., pl. huceáguri
HUCEÁG s. v. crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș.
HUCEÁG ~uri n. pop. Pădure tânără și deasă; crâng. /<ucr. hušțak
huceag n. Mold. huciu mic: toate păsările ies din huceag de aluniș EM.
huceág, V. hucĭ.
1) hucĭ n., pl. urĭ, și huceág n., pl. urĭ și ege (rudă cu rut. hušca, ceh. húšč, desime, rut. huščak, desiș, d. vsl. gonstŭ, des. V. huște). Est. Desiș de copăceĭ și plante agățătoare, tîhlăriș. Hucĭ-margina, V. margine. – În sud hugeac (Gr. N. 434) și hugĭ (rev. I. Crg. 7, 154), în Munt. vest higĭ (Od. Psevd. 99); la Cant. hincĭ și hingĭ. V. hățiș.
huceag s. v. CRÎNG. DESIȘ. HĂȚIȘ. STUFĂRIȘ. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.

huceag dex

Intrare: huceag
huceag substantiv neutru