huc definitie

2 intrări

6 definiții pentru huc

huc (reg.) s. n., pl. húcuri
huc s. n., pl. húcuri
huc, hucuri, s.n. (reg.) Rămășiță, brac, gunoi, bucluc, gogleze, goz, huimată.
huc, (hucurel, huculuc, huculeț, hucuină), adv. – (reg.) Tot, toată, toți, toate. În expr. tot huc, întărește pron. nehot. tot: „Dar or zinit tâlharii, pribegii, șî or furat oile tăte huc” (Papahagi, 1925: 125). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. buc (< alb. byk) (MDA).
huc, (hucurel, huculuc, huculeț, hucuina), adv. – Tot, toată, toți, toate. În expr. tot huc, întărește pron. nehot. tot: „Dar or zonit tâlharii, pribegii, șî or furat oile tăte huc” (Papahagi 1925: 125). – Cf. buc (< alb. byk) (MDA).
HUC subst., mold. ard. „resturi, pleavă” (DLR). 1. – V., mold., act.; Hucul (Sur XV); Gh., căpitan (Băl III). 2. Cf. Huche (Mar 172) prob. < vb. a huchi < a hupi „a flămînzi” (DLR).

huc dex

Intrare: huc
huc substantiv neutru
Intrare: Huc
Huc