huțul definitie

11 definiții pentru huțul

HUȚÚL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului din Carpații Păduroși, din Munții Maramureșului și din regiunea Obcinelor Bucovinei și care vorbește un dialect ucrainean; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.
HUȚÚL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.
HUȚÚL, huțuli, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului (între rîul Suceava și Ceremuș) și vorbind un dialect ucrainean; huțan2.
huțúl adj. m., s. m., pl. huțúli; adj. f., s. f. huțúlă, pl. huțúle
huțúl s. m., adj. m., pl. huțúli; f. sg. huțúlă, g.-d. art. huțúlei, pl. huțúle
HUȚÚL s. v. huțan.
Huțeani (Huțuli) m. pl. numele Rutenilor munteni din Galiția orientală și din Bucovina, de origină română, reprezentând un tip particular; ei se ocupă cu păstoritul și cu tăierea lemnelor.
HUȚUL s. huțan. (~ din Bucovina.)
huțúl, huțuli, (huțan), s.m. – Populație de origine slavă ce vorbește un dialect ucrainean; a fost colonizată pe văile Tisei și Tarasului de autoritățile austriece în jurul anului 1773 (Tomi, 2005: 92). „Limba lor este ucraineană, amestecată cu elemente românești. Seamănă cu românii la port și la obiceiuri. După unii, huțulii ar fi cumani ucrainizați, după alții (Iorga), români slavizați” (Iordan, 1963: 274). ♦ (onom.) Huțuleac, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. hucul (DEX, MDA).
huțúl, -i, (huțan), s.m. – Populație de origine slavă ce vorbește un dialect ucrainean; a fost colonizată pe văile Tisei și Tarasului de autoritățile austriece în jurul anului 1773 (Tomi 2005: 92). „Limba lor este ucraineană, amestecată cu elemente românești. Seamănă cu românii la port și la obiceiuri. După unii, huțulii ar fi cumani ucrainizați, după alții (Iorga), români slavizați” (Iordan 1963: 274). – Din ucr. hucul.
HUȚÚL (< ucr.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație puțin numeroasă (c. 40.000) care trăiește în regiunea izvoarelor Siretului și Ceremușului, în Carpații Păduroși (Ucraina), în M-ții Maramureșului (România) și în reg. Obcinelor Bucovinei (România și Ucraina). Vorbesc dialectul h. al limbii ucrainiene. ♦ Persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. 3. S. m. Rasă autohtonă de cai mici de munte (înălțimea 1,25-1,55 m), ageri, rezistenți, folosiți pentru tracțiune, samar și călărie. Este folosit la ameliorarea calului românesc de munte.

huțul dex

Intrare: huțul (s.m.)
huțul substantiv masculin
Intrare: huțul (adj.)
huțul adjectiv