HUȚÁN, -Ă, huțani, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Huțănesc. ◊ Cal huțan = cal de munte foarte rezistent, răspândit în nordul Moldovei. 2. S. m. și f. Huțul. – Huț[ul] + suf. -an.

HUȚÁN, -Ă, huțani, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Huțănesc. ◊ Cal huțan = cal de munte foarte rezistent, răspândit în nordul Moldovei. 2. S. m. și f. Huțul. – Huț[ul] + suf. -an.

HUȚÁN1, huțani, s. m. Huțul.

HUȚÁN2, -Ă, huțani, -e, adj. Huțănesc. ◊ Cal huțan = cal de munte foarte rezistent dintr-o rasă de origine orientală, răspîndită în nordul Moldovei. S-a auzit calul huțan al uncheșului nechezînd. SADOVEANU, N. F. 184.

huțán (reg.) adj. m., s. m., pl. huțáni; adj. f., s. f. huțánă, pl. huțáne

huțán adj. m., s. m., pl. huțáni; f. sg. huțánă, pl. huțáne

HUȚÁN s., adj. 1. s. huțul. (Un ~ din Bucovina.) 2. adj. huțănesc. (Cal ~.)

huțán, huțánă, huțáni, huțáne, adj., s.m. și f. (reg.) 1. (adv.) huțănesc, a huțulului, de huțul. 2. s.m. huțul, locuitor slav de la izvoarele Siretului și Ceremușului. 3. (fig.) om înalt și voinic.

Huțeani (Huțuli) m. pl. numele Rutenilor munteni din Galiția orientală și din Bucovina, de origină română, reprezentând un tip particular; ei se ocupă cu păstoritul și cu tăierea lemnelor.

HUȚAN s., adj. 1. s. huțul. (Un ~ din Bucovina.) 2. adj. huțănesc. (Cal ~.)