hrubă definitie

15 definiții pentru hrubă

HRÚBĂ, hrube, s. f. Încăpere sau galerie subterană care servește la depozitarea produselor (alimentare). ♦ Cavitate subterană (zidită și boltită) care servește ca loc de trecere. ♦ Un fel de casă primitivă cu acoperișul de pământ; bordei îngropat. – Din ucr. hruba.
HRÚBĂ, hrube, s. f. Încăpere sau galerie subterană care servește la depozitarea produselor (alimentare). ♦ Cavitate subterană (zidită și boltită) care servește ca loc de trecere. ♦ Un fel de casă primitivă cu acoperișul de pământ; bordei îngropat. – Din ucr. hruba.
HRÚBĂ, hrube, s. f. Încăpere sub pămînt (uneori zidită și boltită) care servește la depozitarea produselor, în special a celor alimentare; p. ext. cavitate subterană. Cu totul altceva a fost atunci cînd s-a descoperit dinamita. Aceasta a rupt neregulat, a făcut hrube și crăpături adînci, un labirint întortocheat și colțuros. BOGZA, Ț. 61. Sub temelia acestui castel, se afla o hrubă uriașă la o adîncime mare în umedul întuneric al pămîntului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. ◊ Fig. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adînci de verdeață. GÎRLEANU, L. 26.
hrúbă s. f., g.-d. art. hrúbei; pl. hrúbe
hrúbă s. f., g.-d. art. hrúbei; pl. hrúbe
HRÚBĂ s. 1. subterană, (înv.) culă. 2. tainiță.
HRÚBĂ s. v. beci, pivniță.
hrúbă (hrúbe), s. f.1. Încăpere subterană, subsol. – 2. Colibă, bordei îngropat. – 3. Parte exterioară a hornului. Mag. huruba „colibă îngropată” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare să fie în legătură cu rut. hruba „sobă” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbură într-un trunchi de copac”, cf. alb. korubë „stup” (Conev 80) nu este probabilă. Nu este clară nici legătura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. țig. hrobos „șanț”, poate din rom.
HRÚBĂ ~e f. 1) Galerie subterană servind ca loc de trecere. 2) Cavitate subterană servind pentru depozitarea și păstrarea produselor alimentare. 3) Locuință rudimentară aflată pe jumătate sub pământ. /<ucr. hruba
hrubă f. Mold. 1. gaură pe sub pământ, suterană: această hrubă e boltită; 2. cămară: hruba e căsoaia omului sărac. [Ung. HURUBA (din nemț. Grube)].
hrúbă f., pl. e (rut. hrúba [gruba], sobă, ung. huruba, bordeĭ, d. germ. grube. V. groapă). Mold. Munt. Subterană, becĭ, pivniță. Galerie ramificată din galeria principală a becĭuluĭ. – În Trans. și hurúbă, bordeĭ (Chendi, Fragmente, 94).
HRU s. 1. subterană, (înv.) culă. 2. tainiță.
hru s. v. BECI. PIVNIȚĂ.
hrúbă, hrube, (hurubă), s.f. – (reg.) 1. Galerie subterană. 2. Gaură în pământ, beci, subsol, pivniță. 3. Colibă, bordei. 4. Dărăpănătură (în Săcel). ♦ (top.) Hurubă, teren accidentat în Coroieni (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Hruban, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. hruba „sobă” (Scriban, Candrea, DEX, MDA); din magh. huruba „bordei, colibă îngropată” (Scriban; Cihac, DA, cf. DER; MDA).
hrubă, hrube s. f. (reg.) închisoare, penitenciar.

hrubă dex

Intrare: hrubă
hrubă substantiv feminin