hronic definitie

15 definiții pentru hronic

HRÓNIC, hronice, s. n. (Înv.) Cronică (1). – Din ngr. hronikón.
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.[1]
HRÓNIC, hronice, s. n. (Înv.) Cronică (1). – Din ngr. hronikón.[1]
HRÓNIC, hronice, s. n. (Învechit) Cronică (1).
hrónic (înv.) s. n., pl. hrónice
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici[1]
hrónic s. n., pl. hrónice[1]
HRÓNIC s. v. cronică, letopiseț.[1]
CRÓNICĂ s.f. 1. Scriere în care se expun cronologic evenimentele din viața unui popor; letopiseț, anale. 2. Articol de ziar, de revistă, care comentează evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronică literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. Comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. [Var. hronic s.n., hronică s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].
HRÓNIC s.n. v. cronică.
CRÓNICĂ ~ci f. 1) Lucrare cu caracter istoric în care evenimentele sunt expuse în ordine cronologică; letopiseț; anale. 2) Scurtă comunicare (în ziar, la radio, televiziune) care comentează evenimentele la ordinea zilei. [G.-D. cronicii] /<fr. chronique, lat. chronica[1]
hronic n. cronică: Hronicul Moldo-Vlahilor de Cantemir. [Gr. mod.].
*crónic, -ă adj. (vgr. hronikós, d. hrónos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechĭ, în opozițiune cu acut. Fig. Beție cronică, beție veche. S. f., pl. ĭ (rar e). Istorie scrisă în ordinea timpuluĭ, an cu an: cronica luĭ Șincaĭ. Articul de ziar despre noutățile zileĭ: cronică politică, teatrală, artistică, financiară. Fig. Cronica scandaloasă, care povestește ceĭa ce e răŭ pe socoteala cuĭva. – Vechĭ și hrónică (s. f.) și hrónic (s. n., pl. e) după ngr.
hrónic, hronogr-, hronol-, V. cronic ș. a.
hronic s. v. CRONICĂ. LETOPISEȚ.

hronic dex

Intrare: hronic
hronic substantiv neutru