HRISTOITÍE s. f. (Înv.) Viață sau comportare evlavioasă, conformă cu morala (creștină). [Pr.: -to-i-] – Din ngr. hristoíthia.

HRISTOITÍE s. f. (Înv.) Viață sau comportare evlavioasă, conformă cu morala (creștină). [Pr.: -to-i-] – Din ngr. hristoíthia.

HRISTOITÍE s. f. (Învechit) Evlavie. Om cu stare și cu hristoitie. ALECSANDRI, T. 1388. – Pronunțat: -to-i-.

hristoitíe (înv.) (-to-i-) s. f., art. hristoitía, g.-d. hristoitíi, art. hristoitíei

hristoitíe s. f. (sil. -to-i-), art. hristoitía, g.-d. hristoitíi, art. hristoitíei

hristoitíe s. f., g.-d. art. hristoitíei

HRISTOITÍE s. v. credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie.

hristoitíe (-íi), s. f. – Viață creștinească. Ngr. χριστοήθεια (Tiktin; Gáldi 196). Sec. XIX, înv.

hristoitie f. 1. vieață morală (conform eticei creștine): un tânăr cu stare și cu hristoitie AL.; 2. titlul unei cărți etice de Anton Pann: Hristoitia sau Școala moralului. [Gr. mod.].

hristoítie și -íe f. (ngr. hristoitia, d. vgr. hrestoétheia, d. hrestós, bun, onest, și êthos, obiceĭ. V. crestomatie, etic). Vechĭ. Cuviință, politeță.

hristoitie s. v. CREDINȚĂ. CUCERNICIE. CUVIOȘENIE. CUVIOȘIE. EVLAVIE. PIETATE. PIOȘENIE. PIOZITATE. RELIGIOZITATE. SMERENIE.