HRIB, hribi, s. m. Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare brună-gălbuie și cu piciorul alb, gros; mânătarcă (Boletus edulis). – Din ucr. hryb.

HRIB, hribi, s. m. Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare brună-gălbuie și cu piciorul alb, gros; mânătarcă (Boletus edulis). – Din ucr. hryb.

HRIB, hribi, s. m. Burete de primăvară și de toamnă, de culoare brună, cu carnea grasă și gustoasă, care crește în păduri (Boletus edulis); mînătarcă. Fratele Gherasim ne aduce o fiertură de pește și hribi copți. SADOVEANU, F. J. 198. Erau niște hribi arămii, fragezi și mici, de-ți venea să-i mănînci de cruzi. HOGAȘ, M. N. 114.

hrib s. m., pl. hribi

hrib s. m., pl. hribi

HRIB s. (BOT.; Boletus edulis) mânătarcă, (reg.) burete, copită, mitarcă, pitarca, pitoancă.

hrib (hríbi), s. m. – (Mold.) Ciupercă comestibilă (Boletus edulis). – Var. hribă. Sl. chribŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Cihac, II, 143; DAR), cf. rut. hryb „ciupercă”, pol. grzyb, slov. hrib, mag. hirip; cf. și gîrbă. Var. se folosește și în Mold. și Trans., cu sensul de „cartof”.

HRIB ~i m. pop. Ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie; mânătarcă. ◊ ~-țigănesc ciupercă otrăvitoare, asemănătoare cu hribul. /<ucr. hryb

hrib m. Mold. Bot. mânătarcă. [Rut. HRYB].

hrib m. (rut. hrib, rus. grib, pol. grzyb; ung. hirip). Minătarcă, un fel de cĭupercă comestibilă care crește pin pădurĭ (bolétus edúlis și bulbósus). – Pe alocurĭ și hiríb. V. burete, gălbior, gheabă, rîșcov, zbîrcĭog.

pitárcă f., pl. e, ărcĭ (pol. pĭeczarka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. pečurka, ung. pecserke și cserperke, cĭupercă. V. pecie și cĭupercă), Mold. Trans. Numele maĭ multor burețĭ comestibilĭ (bolétus [edúlis, granulátus, scáber, lúridus]). – În Mold. se maĭ zice și pitoașcă și hrib, în Trans. și pitoancă, minătarcă și mitarcă.

HRIB s. (BOT.; Boletus edulis) mînătarcă, (reg.) burete, copită, mitarcă, pitarcă, pitoancă.