hrean definitie

2 intrări

12 definiții pentru hrean

HREAN s. m. Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe (Armoracia rusticana). ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trăi, a duce o viață amărâtă, plină de privațiuni. – Din sl. hrĕnŭ.
HREAN s. m. Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe (Armoracia rusticana). ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trăi, a duce o viață amărâtă, plină de privațiuni. – Din sl. hrĕnŭ.
HREÁN s. m. Plantă din familia cruciferelor, a cărei rădăcină cu gust picant e folosită drept condiment (Armoracia rusticana). Mîncase o hrîncă de mămăligă rece, tăvălită în hrean înăcrit cu borș și înroșit cu zamă de sfeclă. CAMILAR, TEM. 303. Să știi că-s iute... ca hreanu. ALECSANDRI, T. I 152. ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a duce (sau a se deprinde cu) o viață amărîtă.
hrean s. m.
hrean s. m.
HREAN s. (BOT.; Armoracia rusticana) (reg.) usturoi, rădăcină-sălbatică, (Ban.) tormac.
hreán (-éni), s. m. – Ridiche sălbatică (Cochlearia Armoracia). – Var. (Trans.) herean. Mr. hrean. Sl. chrĕnŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Conev 48), cf. bg. hren, rus. chren. – Der. hreaniță, s. f. (plantă, Bunias Erucago); hreniță (var. hrăniță), s. f. (plantă, Lepidium draba, campestre, sativum); hrenoasă, s. f. (varietate de muștar sălbatic, Sinapis arvensis); hrenui, vb. (Mold., a amărî, a supăra).
HREAN m. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari și flori albe, cultivată pentru rădăcina cu proprietăți condimentare. ◊ A trăi ca viermele în ~ a duce o viață grea. [Monosilabic] /<sl. hrĕnu
hrean n. plantă culinară ce se cultivă pentru rădăcina sa cărnoasă cu gust înțepător (Cochlearia armoracea) [Slav. HRĬENŬ].
hreán m. fără pl., care ar fi hrenĭ (vsl. rus. hrĕn, bg. hrĕan). O plantă cruciferă cu frunze marĭ și late (cochleária armorácia saŭ armorácia rusticána). Rădăcina eĭ e contra scorbutuluĭ, produce sudoare, e diuretică și se întrebuințează în bucătărie. E originară din prejuru măriĭ Negre. – În Olt. și hirean și irean.
HREAN s. (BOT.; Armoracia rusticana) (reg.) usturoi, rădăcină-sălbatică, (Ban.) tormac.
HREAN subst. 1. – spătar (Vel); – m. vornic (Sur XXII). 2. Hren, N. (Băl VI). 3. Hreaniciul (Sur XVI).

hrean dex

Intrare: hrean
hrean substantiv masculin
Intrare: Hrean
Hrean