HRAM, hramuri, s. n. 1. Patronul unei biserici creștine; p. ext. serbarea patronului unei biserici. 2. (Pop.; în expr.) Ce hram porți (ori poartă) sau ții (ori ține)? = ce fel de om ești (sau este)? – Din sl. hramŭ.

HRAM, hramuri, s. n. 1. Patronul unei biserici creștine; p. ext. serbarea patronului unei biserici. 2. (Pop.; în expr.) Ce hram porți (ori poartă) sau ții (ori ține)? = ce fel de om ești (sau este)? – Din sl. hramŭ.

HRAM, hramuri, s. n. 1. Patronul unei biserici creștine. Sfîntul Nicolai... hramul bisericii din Humulești. CREANGĂ, A. 3. Biserica are două hramuri: sînții împărați Constantin și Elena și sîntul Nicolae. I. IONESCU, P. 455. 2. Serbarea patronului unei biserici. La hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămînă încheiată. CREANGĂ, O. A. 38. 3. Biserică sau mănăstire, în raport cu patronul ei. Această mînăstire mare, hramul sfintei troițe, fu zidită din jos de București de Alexandru-vodă al II-lea. BĂLCESCU, O. II 98. 4. (Popular; în expr.) Ce hram porți (sau ții)? = ce rost, ce ocupație ai? Ioana, nevasta lui Marin, asta ce hram ține?... – E o fată foarte bună. BARANGA, I. 155. Nici azi nu se știe bine ce nume și ce hram poartă. GALAN, Z. R. 20. Treci și tu în cîrd... îi răspunse un sergent... Ce hram porți tu prin Ucraina? CAMILAR, N. II 254.

hram s. n., pl. hrámuri

hram s. n., pl. hrámuri

HRAM s. (BIS.) (reg.) rugă, (înv.) serbare. (O biserică are ~ul sfântul Gheorghe.)

hram (hrámuri), s. n. – 1. Închinare a unui lăcaș de cult. – 2. Patron al unei biserici. – 3. Serbare a patronului unei biserici. Sl. chramŭ „casă, templu” (Cihac, II, 142), cf. rus. chram „biserică”.

hram (hrámuri), s. n. – Pătură, învelitoare. – Var. hramă. Tc. ikram „covor” (Tiktin; DAR).

HRAM ~uri n. Sărbătoare religioasă în cinstea sfântului ocrotitor al unei biserici. /<sl. hramu

hram, hrámuri, s.n. (reg., înv.) învelitoare de pat din catifea.

hram n. 1. biserica, în raport cu patronul ei: hramul sfântului Gheorghe; 2. ziua aniversară a patronului: slujind un episcop de hramul bisericii CR. [Slav. HRAMŬ, biserică].

hram(ă) n. și f. un fel de catifea și învelitoare făcută din ea: hram așternut peste rogojini BELDIM., masă cu învelitoare de hram(ă) OD. [Și ihram: Turc.].

2) hram n., pl. urĭ (turc. ihram). Vechĭ. Un fel de plĭuș. Macat din asemenea plĭuș. – La Od. hramă f., pl. e și ămĭ.

1) hram n., pl. urĭ (vsl. hramŭ, bg. rus. hram, templu, biserică). Ziŭa aniversară a sfîntuluĭ căruĭa ĭ-e dedicată o biserică, ziŭa bisericiĭ: această biserică are hramu sfîntuluĭ Ion. Sărbătoarea acesteĭ zile.

HRAM s. (BIS.) (reg.) rugă, (înv.) serbare. (O biserică are ~ sfîntul Gheorghe.)

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva.