hrăpire definitie

2 intrări

33 definiții pentru hrăpire

HRĂPÍ vb. IV v. răpi.
HRĂPÍRE s. f. v. răpire.
RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viața cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparține altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o țară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. și pop.) hrăpí vb. IV] – Lat. rapire (= rapere).
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei; răpitură. [Var.: (înv. și pop.) hrăpíre s. f.] – V. răpi.
HRĂPÍ, hrăpesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) V. răpi.
HRĂPÍRE, hrăpiri, s. f. (Înv. și pop.) V. răpire.
RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viața cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparține altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o țară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. și pop.) hrăpí vb. IV] – Lat. rapire (= rapere).
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei; răpitură. [Var.: (înv. și pop.) hrăpíre s. f.] – V. răpi.
HRĂPÍ vb. IV v. răpi.
HRĂPÍRE s. f. v. răpire.
RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la ființe) A lua cu sila din locul unde se află și a duce cu sine, menținînd în puterea sa. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și... răpeau oi să le taie. DUMITRIU, N. 189. Cele trei fete ale împăratului fusese răpite de trei zmei. POPESCU, B. I 74. Răpitu-m-a de-acasă un crîncen mercenar Și-n Roma sub coroană de el am fost vîndută. ALECSANDRI, T. II 205. [Uliul] se întoarse-ndată Și răpi o găină, pe urmă două-trei. ALEXANDRESCU, P. 123. ◊ Fig. Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare Voi mă răpiți cînd vine în țară asprul ger! ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ (Poetic, mai ales cu subiectul «moartea») A lua dintre cei vii, a curma firul vieții. O mag, de zile vecinic, la tine am venit Dă-mi înapoi pe-aceea Ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I 93. Moartea... se arată, se vestește În fața bietului bolnav, pe care din vii răpește. CONACHI, P. 83. ◊ (Cu complementul «viața», «zilele») Florile... s-au jăluit Că tu viața le-ai răpit? ALECSANDRI, P. I 109. Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! id. P. P. 73. 2. A-și însuși ceva pe nedrept, a aduce în patrimoniul său; a lua cu hapca, a se face stăpîn pe... De rele ce sînt, nu pot să trăiască la un loc... Vor să-și răpească una de la alta pămînt. ISPIRESCU, L. 5. Alexandru cel Mare... răpește Pocuția. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Complementul indică persoana jefuită) Că mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COȘBUC, P. I 113. 3. Fig. A lipsi pe cineva (prin abuz) de ceea ce are la dispoziție, îi este necesar, i se cuvine, îi revine; a jefui. Trece la niște... nesfîrșite procese, la niște adînci dușmănii care-i răpesc liniștea și somnul. SADOVEANU, O. VIII 184. Opririle ei cu copiii mă impacientează, pentru că-mi răpesc atenția. IBRĂILEANU, A. 107. 4. Fig. A transporta într-un domeniu ireal, a fermeca, a încînta, a vrăji. Bucuriile deșarte ale lumii i-au răpit, s-au îndulcit în bunătăți – și-acum nu vor să-și mai cunoască frații. SADOVEANU, E. 107. Clima ta-i plăcută! Cerul e senin! Soarele tău dulce! Tu răpești pe cale-i orișice străin. BOLINTINEANU, O. 23. Ce gîndești, o! Margarită, Cînd de visuri ești răpită? ALECSANDRI, P. II 53. ◊ Refl. (Neobișnuit) El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește, De închide-a ei pleoape. EMINESCU, O. I 104. – Variantă: (învechit) hrăpí (ISPIRESCU, U. 10, ALECSANDRI, T. 1439, ALEXANDRESCU, M. 15) vb. IV.
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei. 1. Faptul de a lua cu forța o ființă de la locul ei și de a o duce cu sine. Împăratul și împărăteasa se întristară foarte mult de răpirea fetelor. POPESCU, B. I 75. 2. Luare cu sila a unui bun material; (concretizat) obiect luat cu sila (v. pradă). Eu știu mai de demult că oamenii, în lume, Asupra celor mici dreptate nu-și găsesc: Cînd ei cu cei mai mari răpirile-mpărțesc. DONICI, F. 49. 3. Fig. Fermecare, încîntare, extaz. Idol, tu! răpire minții! Cu ochi mari și părul des. EMINESCU, O. I 80. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. BOLINTINEANU, O. 44. Ascultînd cu o dulce răpire cum vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. – Variantă: hrăpíre (SADOVEANU, O. VII 35, BOLINTINEANU, O. 445) s. f.
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răpeáscă
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
RĂPÍ vb. 1. a lua. (Gangsterii au ~t-o din parc.) 2. a fura. (Își ~ logodnica.) 3. a jefui, a prăda, (înv.) a răpști. (Le ~ întreaga agoniseală.) 4. a smulge. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.) 5. v. încânta.
RĂPÍRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. v. încântare.
hrăpí (hrăpésc, hrăpít), vb.1. A gîfîi, a sufla greu. – 2. A lătra, a urla. Sl., cf. rus. chrapetĭ „a sforăi”. În Trans. și Bucov. Cf. hropot.
răpí (răpésc, răpít), vb. – A lua cu sila, a duce, a fura. – Mr. arachiu, arăchire, arap, arăpire; megl. răpes, răpiri. Lat. rapῑre (Pușcariu 1434; REW 7049; Pascu, I, 37), cf. it. rapire, fr. ravir. – Der. răpitor, adj. (care răpește, fermecător); răpitură, s. f. (pradă); rapt, s. n., din fr. rapt.
A RĂPÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A lua cu forța, ducând cu sine și ținând în stăpânirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii). ◊ ~ viața (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-și însuși prin abuz de putere; a lua cu forța, însușindu-și în mod ilegal; a fura. ~ teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. ~ liniștea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenția și seducând. Lectura l-a răpit complet.~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire
hrăpí, hrăpésc, vb. IV (reg.) 1. a respira greu. 2. a țipa. 3. (despre câini) a lătra.
răpí, răpésc, vb. IV (reg.) a săpa adânc.
hrăpì v. a răpi: veacurile al tău nume l’au hrăpit GR. AL. [Origină necunoscută].
răpì v. 1. a apuca cu forța; 2. a lua înainte de timp: moartea răpește pe cei tineri; 3. a transporta de bucurie, de admirațiune: cum o vede, se răpește de mândrețea ei BOL., al ei suflet se răpește EM. [Lat. RAPERE; sensul 3 după fr. ravir].
răpire f. 1. ridicare cu violență; 2. transport, extaz: toată adunarea vede cu răpire BOL.
hrăpésc, V. răpesc.
rápă, verb. V. răpesc.
rápe verb. V. răpesc.
răpésc v. tr. (lat. rápere, a răpi, vgr. ῾arpázo, vsl. grabiti [V. grăbesc]; it. rapire, fr. ravir. V. rapace, rapid, răpede). Est. Ĭaŭ cu forța: lupu a răpit o oaĭe, Austrieciĭ ne răpise Bucovina, ĭar Rușiĭ Basarabia. Fig. Ĭaŭ, nimicesc: moartea l-a răpit (= ĭ-a răpit vĭața), acest lucru ĭ-a răpit fericirea. Transport, încînt, extaziez, fac să uĭte unde se află (după fr. ravir): o melodie care te răpea. – În est rîpesc (ca’n est pîșesc îld. pășesc). Rar și hrăpesc (supt infl. slavă). Vechĭ el rape, să rapă.
răpíre f. Acțiunea de a răpi. Fig. Transport, extaz.
RĂPI vb. 1. a lua. (Gangsterii au ~t-o din parc.) 2. a fura. (Își ~ logodnica.) 3. a jefui, a prăda, (înv.) a răpști. (Le ~ întreaga agoniseală.) 4. a smulge. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.) 5. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încînta, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul i-a ~.)
RĂPIRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.)

hrăpire dex

Intrare: răpi
răpi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
hrăpi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răpire
hrăpire
răpire substantiv feminin