HOROBĂÍ, horobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A se învîrti de colo pînă colo, făcînd mai mult zgomot decît treabă. Aleargă, asudă, horobăiește grozav. REBREANU, R. I 72. Pînă s-au culcat ei, a trecut vremea – zise maică-sa, horobăind pe lîngă foc. id. ib. 204.

HOROBĂÍ, horobăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A se învârti de colo până colo (făcând mai mult zgomot decât treabă).

horobăí (-íesc, horobăít), vb. A se strădui, a-și căuta de lucru. Creație expresivă, poate proprie lui Rebreanu (nu apare în dicționare); cf. înhodoroba, cotrobăi.